Prezenţa în oraşul Chişinău, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, a câtorva lăcaşuri de cult din lemn, căzute pradă incendiilor cauzate de operaţiunile militare, care s-au desfăşurat aici în anii războiului ruso-austro-turc din 1788-1792, este sugerată de analiza documentelor istorice de epocă. Precum admitem, acestea ar fi bisericile apărute în rezultatul extinderii localităţii pe direcţia sud şi sud-est, prin depăşirea perimetrului urban, constituit către mijlocul veacului amintit. Operaţiunile militare au provocat distrugeri semnificative şi bisericilor de zid ale urbei, astfel că, după finalizarea războiului, pe lângă corpurile deteriorate ale acestor edificii, până la aducerea lor în ordine, au fost ridicate paraclise/lăcaşuri de cult din lemn. Informaţii sigure despre existenţa în oraş a trei lăcaşuri de cult, construite din material lemnos, sunt conţinute în documente din secolul al XIX-lea: biserica temporară Buna Vestire, atestată de pe la 1812-13, biserica Sfântul Athanasie şi Haralambie, numită şi biserica lui Hagi Chiriac, desfiinţată pe la 1836 drept consecinţă a construirii actualei biserici de zid, Sfântul Haralambie, precum şi biserica comunităţii lipovenilor (ruşilor de rit vechi) Naşterea Maicii Domnului. Dintre acestea, cea mai „longevivă” a fost biserica lipovenilor, distrusă în anii ‘50 ai secolului al XX-lea, în contextul sistematizării agresive a teritoriului părţii centrale a Chişinăului, operate de autorităţile orăşeneşti sovietice.