A. Menținerea și îmbunătățirea relațiilor profesionale dintre instituția educațională, cadre didactice și societate, în interes public și social trebuie să urmărească asigure următoarele aspecte psihopedagogice enunțate în codul de etică al cadrului didactic și managementul educațional la diverse etape de formare continuă: recrutare în profesia de cadru; formarea, dezvoltarea carierei și managementul performanței cadrelor didactice; oferirea de modele profesioniste în procesul de predare/învățare/evaluare axate pe valori și practică profesională, cunoaștere și înțelegere, predare, planificare, așteptări și obiective, monitorizare și evaluare, predare și managementul clasei etc.; evaluarea necesităților la nivel de societate, sistem educațional, instituție educațională și cadre didactice; standarde de suport accesibile; standarde de conduită profesională a cadrelor didactice; rolul profesiei didactice; ridicarea statutului de profesor; răspunderea privind nerespectarea prevederilor codului de etică al cadrului didactic. B. Evaluarea condițiilor și criteriile care vor asigura procesul de predare-învățare-evaluare în societate, axat pe necesitățile contemporaneității sale, sinteze după Olivier Reboul: intenția de a preda, un cadru instituțional, educația este un bun cultural, predarea este o activitate pe termen lung, să aibă și să valorifice profesori competenți și predarea are ca scop formarea gândirii critice. C. Competențe și criteriile de bază care trebuie să le dobândească profesorul debutant în cadrul pormării profesionale continue sunt clasificate în cinci domenii mari: înțelegerea curriculumului și cunoștințele profesionale; cunoașterea subiectului și aplicarea subiectului; strategii și tehnici de predare și managementul clasei; evaluarea și înregistrarea progresului elevilor și asigurarea accesului la resurse necesare pentru dezvoltarea profesională ulterioară. D. Conform metodologiei privind formarea continuă a cadrului didactic formarea se realizează prin: programe şi activităţi de perfecţionare a pregătirii ştiinţifice, psihopedagogice şi didactice programe de formare în domeniile conducerii, îndrumării şi evaluării învăţământului cursuri de pregătire şi susţinerea examenelor de obţinere a gradelor didactice II şi I programe de conversie profesională și studii corespunzătoare unei specializări din alt domeniu de licenţă. E. Tipul de educație formal este raportat la curriculum oficial, fiind un proces care implică o intenție deliberată și sistematic. În programul de formare continuă a cadrelor didactice unitățile de conținut sunt axate pe studiul cadrului conceptual și legislativ, managementul educației, conținuturi și strategii didactice. Acest fapt asigură diversitatea posibilităților de creștere și formare profesională, orientând să aleagă o carieră liniară pe orizontală sau verticală, liberă sau alta mixtă. F. Dimensiunile: „impactul asupra practicii pedagogice”, „motivația și atitudinea” și „cunoștințele și abilitățile” implică niveluri mai profunde de înțelegere, reflexivitate critică și rațiuni teoretice în legătură cu conținutul curriculumului, procesele de predare și învățare. Fiecare dintre aceste dimensiuni poate fi găsită în programele extinse, acreditate, care sunt evaluate de profesori. Valoarea specială a acestei abordării constă în complexitatea conceptualizării sale a rezultatelor programelor de formare contunuă, care contrastează puternic cu tigonul contextelor didactice cunoștințe-abilități-metode. Aceste abordări dimensionale, pe zone sau contexte sunt susținute calitativ de educabilitatea celor ce învață, dezvoltarea prin educație sau conținutul intrinsec-semnificativ. G. Conceptul de educabilitate, conform căreia ființa umană conține ca matrice internă a structurii sale funcționale evoluția în progresie relativ controlabilă a echilibrului tuturor componentelor personalității sale unde: psihologia educației abordează educabilitatea conținând ca intrinsec-semnificativă problema ordinii create în personalitate de interacțiunea celor patru factori: ereditatea, mediul, educația și Eul/Sinele fiecăruia (pentru analiza distincției Eu și Sine, vezi M. Zlate, Eul și personalitatea, Editura Trei, Bucureşti, 1997) . H. Domeniile de dezvoltare profesională a profesorilor identificate integrează teoria ancorelor carierei, ce se concentrează pe modalitatea în care motivarea, competența profesională și valorile se combină treptat în conceptul de sine al carierei, în plan intern și extern, care constrânge și determină alegerea carierei pe tot parcursul vieții profesionale a cadrului didactic, fiind vulnerabile la modelele de gestionare a carierei, în plan intern și extern. I. De altfel, în plan intern sau individual, ar corela direct cu capacitățile și abilitățile profesionale, factori cognitivi, emoționali, senzorial perceptivi, necesități personale, motivație, IQ, EQ și SQ și factori psihologici de sănătate mentală (bunăstare, echilibru profesional, stres și ardere profesională). J. Competență emoțională are capacitatea de a stimula, se caracterizează ca o extroversiune și demonstrează un nivel înalt de rezistență emoțională la factorii de stres, reflexie și putere de a intra în competiție cu alți oameni. Respectiv aceste persoane denotă capacitatea de a fi stimulați de aspectele emoționale, interpersonale și de crizele ce pot apărea într-o instituție de învățământ. Este o capacitatea de a se încărca cu responsabilități înalte, fără a se simți paralizați cât și o capacitatea de a exercita putere sau de a lua decizii dificile fără de sentimentul de vinovăție sau rușine, iar pe măsură ce câștigă încredere în propriile abilități, în a controla emoțiile și sentimentele, se câștigă încrederea în succesul lor general. K. Competențele de socializare sau aspecte externe încadrează necesitățile profesionale axate pe exigențe și cerințe profesionale, necesități instituționale, necesități sociale (tehnologizare, siguranță, comunicare), activitate profesională, grad de organizare, factori de mediu și cultură profesională, satisfacție în muncă.