Noi produse de uz fitosanitar în sistemele integrate de protecție a plantațiilor de măr
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
396 0
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
634.11:632.951 (4)
Cultura fructelor (1437)
Boli ale plantelor. Dăunători și organisme vătămătoare pentru plante. Protejarea plantelor (977)
SM ISO690:2012
GHERGHELEGIU, Gabriela. Noi produse de uz fitosanitar în sistemele integrate de protecție a plantațiilor de măr. In: Tezele celei de-a : 72-a conferinţă ştiinţifică a studenţilor, 25 mai 2019, Chişinău. Chişinău: Universitatea Agrară, 2019, p. 29. ISBN 978-9975-64-308-5.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Tezele celei de-a 2019
Conferința "Conferinţa ştiinţifică a studenţilor"
Chişinău, Moldova, 25 mai 2019

Noi produse de uz fitosanitar în sistemele integrate de protecție a plantațiilor de măr

CZU: 634.11:632.951

Pag. 29-29

Gherghelegiu Gabriela
 
Universitatea Agrară de Stat din Moldova
 
 
Disponibil în IBN: 30 decembrie 2021


Rezumat

În plantațiile intensive de măr, creșterea gradului de atac cu bolile criptogamice se explică prin efectul monoculturii, care se acutizează odată cu vârsta pomilor. Prevenirea şi combaterea organismelor nocive pomilor de măr constituie una din principalele verigi tehnologice, de care depinde obţinerea unor rezultate performante. La soiurile din sortimentul clasic, dintre bolile mărului, doar rapănul – Fusicladium dendriticum şi făinarea – Oidium farinosum constituie un factor limitativ în sporirea recoltei de fructe, fiind o preocupare permanentă pentru pomicultori şi pentru specialiştii din reţeaua de monitoring fitosanitar ANSA. În contextul celor menționate, necesitatea sporirii productivității plantațiilor de măr, pune la ordinea zilei problema elaborării unor sisteme eficiente de protecţie care ar diminua dinamica dezvoltării bolilor şi nocivitatea lor cu un număr cât mai mic de tratamente chimice, în funcţie de condiţiile mediului şi gradul de rezistenţă a soiului la principalele organisme nocive. Reieșind din cele menţionate, scopul cercetărilor noastre a fost monitorizarea fitosanitară a plantațiilor de măr din în SRL „Fedargava”, r-nul Dondușeni, perfecționarea sistemelor integrate de protecție în funcție de caracteristica imunologică a soiurilor și determinarea eficienței biologice a schemelor de protecție integrată utilizate. Scopul preconizat a prevăzut realizarea următoarelor obiective: determinarea eficienței biologice a unor produse de uz fitosanitar pentru includerea lor în sistemul de protecție a plantațiilor de măr utilizat în SRL „Fedargava”; perfecționarea schemelor de protecție integrată a plantațiilor de măr în funcție de rezistența soiurilor cultivate, prin includerea unor produse de uz fitosanitar omologate în ultimii doi ani; determinarea eficienței biologice a schemelor de protecție integrată a plantațiilor de măr utilizate în SRL „Fedargava” în anii 2017–2018; determinarea influenței tratamentelor chimice, conform schemelor de protecție, asupra gradului de atac cu boli infecțioase și recoltei de fructe la soiul Champion. Rezultatele experimentale obținute arată că starea fitosanitară a plantațiilor de măr din SRL „Fedargava”, raionul Dondușeni în anii 2017–2018 a fost satisfăcătoare și a permis recolte de peste 30 tone de fructe la ha. Eficacitatea biologică a tratamentelor cu preparatul Colosal Pro, EC împotriva făinării, în aspectul soiurilor a variat între 90,0% la Idared, 93,2% la Champion și 93,5% la Prima, fiind la nivelul etalonului (Alto Super 330 EC – 0,25 l/ha) în doza de 0,25 l/ha și sub nivelul variantei etalon în doza de 0,2 l/ha. Eficienţa biologică a fungicidului Mancosit, WP împotriva rapănului la soiurile Idared și Champion a fost mai joasă decât în etalon (Kadillak, WP – 3,0 kg/ha) în doza de 2,5 kg/ha și la nivelul etalonului în doza de 3,0 kg/ha. Eficienţa biologică a tratamentelor cu Sharcap 800 WDG împotriva rapănului și putregaiului brun a fost sub nivelul variantei etalon (Merpan 80 WG – 2,0 kg/ha) în doza de 1,5 kg/ha și la nivel de etalon în doza de 2,0 kg/ha. În sistemul de protecție a soiurilor sensibile la boli, utilizat în SRL “Fedargava”, raionul Dondușeni eficiența biologică a tratamentelor a fost destul de înaltă, pentru a obține recoltele de fructe programate. Rata rentabilităţii tratamentelor conform schemei utilizate la soiul Idared în SRL “Fedargava” a constituit 1,76 lei/leu. În baza rezultatelor experimentale obţinute preparatele Colosal Pro, EC, Mancosit, WP și Sharcap 800 WDG, testate de noi fost incluse în sistemul de protecție a mărului utilizat în SRL “Fedargava”, raionul Dondușeni. Propunem producătorilor de fructe din zona de nord a țării sistemele de protecție a plantațiilor de măr cu 11–12 tratamente la soiurile sensibile la boli și 6–7 tratamente la soiurile rezistente la Venturia inaequalis.