Prezentul studiu urmărește prezentarea unei noi paradigme privind rolul școlii în pregătirea tinerilor pentru prețuirea și protejarea istoriei și realizărilor culturii naționale și universale. El se sprijină pe analiza cercetărilor istorice, pedagogice, etnografice, culturologice privind procesul de transmitere a bogatului patrimoniu moștenit de la generațiile anterioare. Se constată că timp de peste patru secole, școala a fost principalul factor de educație, transmițând elevilor atât bazele științifice ale cunoștințelor despre istoria și cultură propriului popor, cât și informațiile despre realizările culturii universale. Ultimele decenii au schimbat radical rolul școlii ca unicul furnizor de cunoștințe. Mijloacele de comunicare video și electronice astăzi sunt principalele surse de documentare privind originea, perpetuarea de-a lungul secolelor și prezentul numeroaselor obiecte ale patrimoniului material mobil și imobil: complexelor arheologice, arhitecturale, a vestigiilor ecleziastice și de apărare, a monumentelor de for public, precum și a obiectivelor patrimoniului imaterial. Cu toate acestea, în societatea contemporană școala rămâne a fi un factor valoros nu atât de transmiterea cunoștințelor, cât în formarea competențelor pentru aprecierea valorii moștenirii culturale. De calitatea pregătirii tinerei generații depinde viața în comunitate de mâine. Și dacă tinerii vor cunoaște și vor înțelege că ceea ce au creat străbunii noștri s-a bazat de perceperea și aprecierea valorilor general-umane: viața, sacrul, omul, adevărul, cunoașterea etc., atunci le va fi mai ușor să păstreze și să valorifice în noile condiții multe din vestigiile patrimoniale de altădată. Instituțiile educaționale dispun de mecanisme eficiente de transmitere și valorificare a patrimoniului moștenit în interesele întregii comunități. Școala trebuie să-i ajute pe elevi să preia ceea ce e important pentru comunitatea de azi, păstrând memoria culturală.