După cum menționează Gheorghe Oprea: „Obiceiurile de înmormântare fac parte din fondul cel mai stabil al valorilor documentare și estetice, cu profunde semnificații în ceea ce privește profilul spiritual și specificul etnic”. Aceste fenomene etnoculturale confirmă originea precreștină a unor practici străvechi, care atestă continuitatea elementelor geto-dacice și daco-romane în cultura poporului român. În mentalitățile arhaice geto-dace, muzica a avut un rol important în cadrul obiceiurilor de înmormântare, aceasta făcând parte din ciclul adresat mortului. În prezent (spre deosebire de tradițiile altor popoare europene, unde cultul morților nu s-a păstrat atât de complex cum se întâlnește la poporul român) din cântecele rituale de înmormântare, din jocurile de priveghi reiese că cei vii nu au teamă pentru mort, ci dimpotrivă, ei consideră că între lumea de aici și cea de dincolo există anumite legături, care trebuie căutate în ideea permanenței neamului. Menționăm că timp îndelungat cântecele rituale erau confundate cu bocetul. Folcloristul C. Brăiloiu a fost cel care a remarcat diferența dintre acestea, subliniind faptul că primele sunt producții folclorice interpretate în grup „la anume vreme, după anume legi”, de către femei care nu sunt rude ale mortului, iar bocetele sunt „revărsări melodice ale părerii de rău, sunt cântece individuale ale rudelor, ca acte obligatorii de bună cuviință față de mort și sunt expresii spontane ale durerii pricinuite de dispariția celui în cauză”. Un alt fapt cultural, care trebuie constatat, este atestarea până în prezent a muzicii instrumentale în cadrul obiceiurilor de înmormântare. Deși nu foarte frecvent, cortegiul funerar este însoțit de o orchestră, ce intonează cântece de „Petrecere a mortului”. Aceasta se întâmplă, în special, la înmormântarea celor tineri sau a ciobanilor. Materialele de teren demonstrează că, uneori, sunt înmormântați cu muzică și cei care s-au sinucis, mai ales, că la astfel de înmormântări nu participă preotul. Orchestra / fanfara de multe ori este prezentă la înmormântarea persoanelor care au activat în cadrul Armatei Naționale, Ministerului Afacerilor Interne. În comunicare ne vom referi la instrumentele muzicale, atestate în datinile înmormântării. În ciuda transformărilor inerente ale creației etnofolclorice, cauzate de evoluția social-culturală a omenirii, obiceiurile și cântecele, specifice tradițiilor de înmormântare, fac parte din fondul cel mai „conservator” al creației populare. Colectivitatea tradițională, pusă în fața problemelor majore ale vieții și morții, apelează la străvechea datină ca la unul din suporturile de bază ale existenței umane, cu speranța că poate să ajute defunctul să se integreze reușit în lumea de dincolo.