Mobilitatea interioară a teatrului, dublată de ritmul alert al vieții sub valul postmodernității de la finele secolului al XX-lea, a condiționat nu doar re-definirea unui nou limbaj teatral, dar și re-scrierea formelor dialogale specifice artei teatrale. Or, în textele lui Constantin Cheianu, Val Butnaru, Nicolae Negru, Mircea V. Ciobanu, Dumitru Crudu, Irina Nechit, Maria Șleahtițchi și Nicolae Leahu dialogul nu are doar rolul clasic de a declanșa și de a motiva acțiunea. (Sub)straturile din dialogurile conflictuale și „dialogurile surzilor”, din dialogurile paralele și dialogurile-ecou, din dialogurile prin asociere aparent „absurdă” și dialogurile „teză – antiteză”, monologurile dialogate și dialogurile monologate suscită alternarea registrelor lingvistice și jocul (de-a) limbajelor(le). Completând și continuând deschiderea către multiple stiluri textuale, limbajul dialogurilor declanșează și definitivează procesul comunicațional între scris și vorbit, dar și între text-spectacol-public. „Palparea” tipurilor dialogurilor și „plonjarea” în mise en abis-urile limbajului ne dau revelația descifrării simbolurilor și a semnificațiilor dramaturgiei și teatrului contemporan național și universal.

The inner mobility of the theater, doubled by the fast pace of life under the wave of postmodernity at the end of the twentieth century, conditioned not only the re-definition of a new theatrical language, but also the re-writing of dialogic forms specific to theatrical art. Or, in the texts of Constantin Cheianu, Val Butnaru, Nicolae Negru, Mircea V. Ciobanu, Dumitru Crudu, Irina Nechit, Maria Șleahtițchi and Nicolae Leahu, dialogue does not only have the classic role of triggering and motivating the action. The (sub)layers of conflict dialogues and „deaf dialogues”, parallel and echo dialogues, seemingly „absurd” association dialogues and „thesis-antithesis” dialogues, the dialogue monologues and the monologue dialogues evoke the alternation of linguistic registers and the play of languages. Completing and continuing the openness to multiple textual styles, the language of dialogues triggers and finalizes the communicative process between written and spoken, but also between text-show-audience. The „palpation” of the types of dialogues and the „immersion” in the mise en abysses of language give us the revelation of deciphering the symbols and meanings of contemporary national and universal drama and theater.