Autorul pune la îndoială caracterul praxiologic și autonom al metodologiei, care i se atribuie de către științele aplicative, și demonstrează că aceasta este întâi de toate un ansamblu de instrumente de cunoaștere, apoi și de confecționare/elaborare a unor produse de utilitate culturală sau/și cotidiană. Iar ca instrumentar de cunoaștere, metodologia unei activități poate fi stabilită-elaborată doar în baza unor principii ale cunoașterii. Acestea, la rândul lor, urmează a fi deduse din tipurile de cunoaștere, caracteristicile obiectului de cunoaștere și ale subiectului cunoscător, precum și din cele ale raportului specific subiect-obiect.

The author questions the praxiological and autonomous character of the methodology, which is attributed to it by applied sciences, and demonstrates that it is first of all a set of tools for acquiring knowledge, then also for creating/developing some products of cultural or/and daily utility. Or, as a set of tools for acquiring knowledge, the methodology of an activity can be designed-developed only based on some principles of knowledge. The latter, in turn, should derive from the types of knowledge and from the characteristics of the object of knowledge and the knowing subject.