În lucrare este abordată problema tratării formelor de viitor în câteva gramatici uzuale ale limbii franceze sau ale limbii franceze ca limbă străină, clasificarea întrebuinţărilor acestor forme în « temporale » şi « modale », precum úi criteriile acestei clasificări pragmatice, stilistice, psihologice sau chiar emotive. Autoarea constată că principalul punct slab în separarea futur temporel / futur modal rezidă în subestimarea rolului pe care îl joacă cele trei categorii enunţiative: Temporalitatea, Aspectualitatea şi Modalitate, în funcţionarea viitorului, raportul străns care există între ele, precum şi faptul Fă aceste categorii sunt actualizate la nivelul enunţului şi contextului în întregime. La valoarea de bază a viitorului, de proces proiectat, s-ar putea adăuga trăsătura de discontinuitate sau de separare de momentul enunţării. Temporalitatea, aspectualitatea şi modalitatea viitorului formează un tot întreg şi se manifestă în diferite enunĠuri la viitor cu intensitate diferită.

This article covers the issue of treating the form of the future in some of the casual French language or of the French language as a foreign language, the classification of these usages in temporal and modals and also the criteria of this classification,pragmatic, stylistic or even emotional. The author notices that they only weak spot in separating future temporal/future modal resides from the underestimation of the role played by the three declarative categories, Temporality, Aspectuality and Modality, in the future’s functioning, the tight bondage that exists between them and also the fact that they are being updated to the phrase’s level, or the context in whole. To the basis value of the future, of a projected process, one can add the discontinuity feature or the detachment from the declaration moment; temporality, aspectuality and modality of the future form an integer whole and can manifest in different phrases with different intensity.