Dintre categoriile de arme și echipament militar, atribuite perioadei medievale timpurii (secolele IX-XI), în regiunea carpato-nistreană se disting, prin raritate, spadele și săbiile. Considerate „arme nobile” și de prestigiu, de origine bizantină sau scandinavă, acestea au constituit, în toate timpurile, adevărate simboluri ale elitelor militare. În spațiul carpatodunăreano-pontic au fost identificate spade întregi sau fragmentare la Pașcani (jud. Iași), Albești (jud. Constanța), Alba Iulia (jud. Alba), Vetiș (jud. Satu Mare) etc. Unele dintre ele (spada de la Albești) poartă pe lamă inscripția „Ulfberht”, aparținând atelierului unde a fost confecționată. Componente ale spadelor și săbiilor, reprezentate de gărzi din bronz sau din fier, de butoane pentru mâner sau de vârfuri de teacă din fier, din bronz sau din argint, au fost descoperite la Dinogetia, Păcuiul lui Soare, Alba Iulia, Echimăuți (r-nul Rezina), Bârlad (jud. Vaslui), Fundu Herții (jud. Botoșani), Ruhotin-Cornești (reg. Cernăuți) etc. Unele dintre acestea au fost apreciate ca fiind de factură bizantină sau orientală, cele mai multe dovedindu-se a fi de origine nord-europeană. Prin prezenta comunicare, includem în circuitul științific o buterolă (vârf de teacă de spadă), descoperită în localitatea Mârzoaia, r-nul Nisporeni, Republica Moldova. Artefactul reprezintă unul dintre puținele componente de acest fel ale spadelor medievale timpurii, identificate în arealul medieval românesc. Dintre acestea amintim o buterolă din argint aurit și una (?) din fier de la Echimăuți, dar și câteva piese din bronz de la Bârlad și Alba Iulia. Vârful de teacă de la Mârzoaia este turnat din bronz. Pe ambele suprafețe are un decor animalier identic, care reprezintă un patruped realizat din benzi și vrejuri împletite, redat în stilul ornamental scandinav Jelling. Chiar dacă „coroana” sau „gura” vârfului de teacă a fost ruptă în vechime, analogiile existente permit să înțelegem că aceasta era imaginată în forma unui cap turtit de animal, interpretat de cercetători ca reprezentând un lup sau un câine, realizat în stilul Borre. Se consideră că decorul ar imagina o fiară din bestiarul mitologic scandinav (lupul uriaș Fenrir), care participă la ultima luptă a zeilor din ziua Ragnarök. Imaginea lui Fenrir apare frecvent în poemele islandeze și norvegiene din secolele X-XI, cum ar fi marele poem eddic Völuspá (Profețiile Clarvăzătoarei) din manuscrisul Codex Regius și din Edda Veche, sau Völsunga saga, evocând evenimente și personaje din mitologia germanică. Fiu al zeului Loki și al unei uriașe cu numele Angrboda, Fenrir a crescut înspăimântător, prorocirile prezicându-i că va fi cel care va aduce sfârșitul lumii zeilor. Prin vicleșug, zeii l-au legat cu un lanț magic, înfigându-i în gură o spadă. Această scenă mitologică pare a fi reprezentată pe buterolă. Conform clasificării propuse de P. Paulsen, vârful de teacă de la Mârzoaia aparține tipului II:1 sau „grupului suedez”. Piesa poate fi atribuită celei de-a doua jumătăți a secolului al X-lea, multiple analogii fiind descoperite în siturile medievale timpurii din Europa de Nord, Centrală și de Est, precum cele de la Birca, Linkuhnen, Gnezdovo, Listvin, Šestovitzy, Riurikovo gorodišče, lângă Novgorod, Danilovka, Dombrádról, etc.