Articolul are în vizor întrebarea ca instrument în desfăşurarea demersului didactic. Sunt examinate prescripţiile curriculare pentru educaţia timpurie, treapta primară, gimnazială şi liceală vizând tipologia întrebărilor, activităţile de învăţare şi de evaluare recomandate, precum şi aplicarea interogării multiprocesuale pentru rigurozitatea instruirii. Se constată că, pe măsură ce elevul trece dintr-o clasă în alta, ocurenţa termenului întrebare scade în formulările competenţelor, dar se păstrează constant în recomandările privind activităţile de învăţare şi produsele evaluabile. Actele normative nu insistă pe o respectare a tipologiei/taxonomiei întrebărilor; pe formularea întrebărilor se insistă mai mult decât pe corectitudinea răspunsurilor, acesta fiind un moment crucial în conceptualizarea educaţiei centrate pe elev. O atenţie sporită li se acordă întrebărilor evaluative, a căror formulare nu trebuie să se limiteze la solicitarea unor aprecieri monosilabice sau univerbale.

The article tackles the question as a didactic instrument by examining the curricular provisions for early education, primary school, gymnasium, and lyceum concerning question typology, recommended learning and assessment activities, as well as the application of multiprocess questioning. We find that, as the student passes from one grade to another, the frequency of the term ‘question’ tends to decrease in the formulation of competences while remaining constant in recommendations for learning activities and assessable products. The current normative acts do not insist on a typology/taxonomy of questions; the focus is on the formulation of questions rather than the accuracy of answers – a crucial aspect in the conceptualization of studentcentered education. Increased attention is paid to assessment questions, which ought not to be formulated in such a way as to elicit merely monosyllabic or one-word answers.