Prin campaniile reformatoare lansate de Nikita Hrușciov, din a doua jumătate a anilor 1950 și prima jumătate a anilor 1960, administrațiile republicane sau primit dreptul de a determina veniturile și cheltuielile în cadrul bugetelor republicane și locale, de a utiliza venituri suplimentare. Totodată, le-a fost oferită atribuția de a completa, aproba, implementa bugetele și repartiza veniturile și cheltuielile între bugetele republicane și locale, creând anumite oportunități pentru antrenarea mai completă a principiului stimulentelor materiale. Astfel, a fost promovată o politică socio-economică în care elementele vechi s-au combinat cu cele noi, oferind mai mult spațiu și inițiativă liderilor locali. Totuși, structurile de partid și-au păstrat controlul, constituind un sistem de conformism ideologic și politic, variindu-și metodele de la încurajare, stimulente materiale și simbolice până la violența moderată. În urmare, rezultatele obținute în cadrul realizării planului septenal în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, ca și în toată Uniunea Sovietică, s-au dovedit a fi extrem de contradictorii, confirmând ipoteza cercetătorilor privind improbabilitatea reformării sistemul politic și administrativ sovietic. În acest context, eliminarea de la putere a lui Hrușciov nu a provocat schimbări tectonice majore în culoarele puterii, dar a avut un impact negativ asupra situației socio-economice și politice. A rupt linia reformelor, care crease iluzii și anumite expectații în societate. Iar restaurarea sistemului sectorial de planificare și administrare centralizată a dus la restrângerea drepturilor și competențelor republicii, la o subordonare mai profundă a economiei republicane față de ministerele și departamentele unionale care a însemnat, de facto, revenirea conducerii statului-partid la metodele tradiționale de administrare și control, și înăsprirea instrumentelor de gestiune extraeconomică.