Cercetările de teren din ultimii ani, întreprinse în localitățile din partea centrală a Republicii Moldova, acolo unde, la începutul secolului XX, exista o tradiție încă destul de puternică a stâlpilor ciopliți, au demonstrat dispariția vertiginoasă a acestora, dar și a caselor cu prispe, din a căror structură făceau parte. Din multitudinea stâlpilor de lemn, realizați în diverse tehnici, urmărim o anume categorie, cea a stâlpilor ciopliți, cu elemente decorative expresive. Pentru a contura diversitatea acestor elemente arhitecturale, văzută ca un ansamblu, a determina specificul lor în raport cu alte tipuri și a observa tendințele care s-au profilat în această sferă, am comparat și interpretat diverse surse, reprezentând schițe, imagini fotografice, descrieri care acoperă cadrul temporal al secolului XX – începutul sec. XXI. Am analizat modul în care alți autori au abordat problematica circumscrisă stâlpilor de lemn, ciopliți, și am stabilit că anumite aspecte legate de materialele, decorul și funcția acestora, văzute în interdependență, așa cum s-au produs în realitatea culturală, nu au fost cercetate suficient, încât să avem un studiu pe potriva complexității lor culturale. Este necesară realizarea unui repertoriu al acestor creații care, chiar dacă au dispărut în anumite localități, iar în altele au rămas în număr singular, continuă să fie un bun cultural din perspectiva designului, o creație artistică locală valoroasă. Case cu asemenea stâlpi ciopliți în patru muchii au fost atestate în anii 1960-1986, în satele Cojușna (Strășeni), Lăpușna, Bozieni, Buțeni, Fundul Galbenei. Acestea sunt sate care nu obișnuiau să ridice porți și îngrădiri înalte în jurul gospodăriei, încât frumusețea feței casei se vedea din drum. Modelările cioplite expresiv de daltă și bardă, accentuate de patina timpului, se conturau clar pe pereții vopsiți cu var. Erau înfrumusețați cu motive decorative doar stâlpii care susțineau streașina din fața casei, inclusiv când casele aveau trei prispe, situate în fața casei și pe laturile din dreapta și din stânga ei. Decorul lor era adresat spre miază-zi, adică spre drum, încât putea fi văzut nu numai din interiorul, ci și din exteriorul curții. Marea lor majoritate erau decorați în partea superioară, mai rar pe toată suprafața sau doar în partea inferioară. Motivele cioplite erau repartizate în egală măsură pe cele patru fețe ale stâlpului, fapt ce îi conferea un caracter sculptural. Geometrismul constituie dominanta lor decorativă, fiind și un argument al vechimii tradiției. Unele motive și-au păstrat numele: în oglinzi, mărul, frânghia. În cercetările din ultimii ani, am descoperit asemenea case în satul Bardar (raionul Ialoveni), Sofia (raionul Hâncești), Țigănești (raionul Strășeni). În ultimul sat, ei au un decor mult mai simplu. Dată fiind rapiditatea cu care aceste elemente ale arhitecturii populare în lemn dispar din peisajul etnografic al satelor, ținând cont de intențiile bune de dezvoltare a turismului rural prin valorificarea tradițiilor locale, inclusiv a celor arhitecturale, de necesitatea de a conserva exemplarele rămase în muzee, am considerat că este oportun să punem în circuitul științific o exegeză a acestei moșteniri, încât să fie spre utilitatea doritorilor de a o cunoaște și a o continua.