Investigarea diverselor surse ce vizează dezvoltarea viticulturii și vinificației de-a lungul secolelor, însoțită de introducerea în practică a diferitor instalații pentru prelucrarea strugurilor și a unor tehnologii vinicole, demonstrează generarea formelor stabile ale construcțiilor vitivinicole – cramele – care evoluează în timp sub influența factorilor contextuali (oportunități economice și tehnice, presiuni politice, tendințe culturale, inovații sociale etc.). Astfel, sunt identificate câteva etape de constituire a arhitecturii vitivinicole. Până în sec. al XIX-lea poate fi remarcată existența unei arhitecturi vernaculare a construcțiilor vitivinicole, ce constituie o adaptare la materialele și procedeele tehnice locale, fiind caracterizate printr-o arhitectură de mare simplitate, demonstrând unitate structural-constructivă cu clădirile de locuit și construcțiile economice din cadrul gospodăriei. În sec. al XIX-lea – începutul sec. al XX-lea se constată influența arhitecturii profesioniste și apariția cramelor cu aspectul determinat de orientările stilistice în vogă. În această perioada se observă preocuparea, în mod special, pentru expresia estetică a arhitecturii clădirilor din componența complexelor vitivinicole ale conacelor moșierești. Jumătatea a 2-a a sec. al XX-lea este caracterizată de apariția noilor particularități în dezvoltarea arhitectural-spațială a complexelor legate de instaurarea „socialismului de stat” și impunerea unui sistem centralizat de planificare a economiei cu consolidarea fabricilor de vin, utilizarea elementelor prefabricate la edificarea construcțiilor și aplicarea soluțiilor tehnice standardizate în baza proiectelor-tip. Începutul sec. al XXI-lea se distinge prin racordarea la fluxul turistic, care provoacă o revizuire structurală a întreprinderilor, înglobând restaurante, hoteluri și zone de agrement cu un larg spectru de distracții.