Cultura tradițională este a oralității prin definiție. În sistemul ei, cuvântul, fiind semnul principal al sensurilor comunicate și percepute, avea rosturi sacre. Tradiția a consacrat mai multe texte circumscrise, într-o măsură mai mare sau mai mică, fondului ritual, precum sunt rugăciunea, orația, basmele, descântecul, binecuvântarea, legământul, jurământul etc., conectate prin relații semantice la sacru. Cu precădere, din a doua jumătate a secolului XX, multe dintre acestea au pierdut din funcții, semnificații și consistență culturală. În lucrare sunt puse în valoare două dintre acestea – legământul și jurământul, obiceiuri care, mai mult ca celelalte, dezvoltă rosturi și semnificații de lianți socio-normativi, foarte importanți în menținerea bunei funcționări a societății. Sunt scrutate obiceiuri din diverse structuri ale culturii tradiționale, cum sunt cele ce țin de vârstele omului, pragurile anului, afirmării activității sociale și economice, pentru a determina ponderea jurământului și a legământului în articularea și armonizarea vieții comunitare. Aceste forme ale practicii culturale au, așa cum denotă și denumirile lor, rostul de a lega sau legaliza anumite relații interumane în cadrul grupurilor, comunității, pentru a le valida și a le perpetua durabilitatea în timp, dar, examinate mai atent, demonstrează legături mult mai complexe pe plan social, divin și cosmic, de altfel cum se întâmplă și cu alte forme culturale circumscrise acelorași structuri ale culturii tradiționale

The traditional culture is pre-eminently an oral one. Within its system, the word had sacred meanings, as the main sign of significances that were communicated and perceived. The tradition sanctioned a handful of texts that are bound to the ritual fund, to a greater or lesser degree. Such is the prayer, the nuptial poem, the fairy tales, the magic charm, the blessing, the oath, the pledge, etc. Using semantic relationships, they are connected to sacredness. Mostly from the second half of the 20th century, many of them lost their functions, significance, and cultural consistency. The author of the paper analyses two of them – the oath and the pledge. These customs develop more than others do purposes and meanings of socio-normative bonds, very important to maintain the proper functioning of the society. The author examines closely customs from various structures of the traditional culture, such as those about human age, stages of the year, the manifestation of social and economic activities, to determine the importance of the oath and of the pledge in the process of articulating and accommodation of communal life. As their names suggest, these forms of cultural practice aim to bind and legalize certain human relationships within the groups and the community, to validate and perpetuate their durability over time. However, after a closer examination, they prove much more complex links on the social, divine, and cosmic levels. It is, in fact, also the case of other cultural forms belonging to the same structures of the traditional culture.