S-a încheiat primul an de când a fost depistat primul caz de coronavirus în provincia Wubei, China. În primele câteva luni infecțiile cu COVID-19 au dobândit statutul de pandemie și s-au răspândit în fiecare colț al lumii. Un număr mare de afaceri se închid în fiecare zi, oamenii își pierd locurile de muncă, iar hoteluri de renume mondial au devenit un mit până am încheiat noi dezbaterea „cu mască sau fără mască”. Dincolo de consecințele economice și pierderile de vieți omenești provocate în mod direct sau indirect de SARS-CoV- 2, mai există un detaliu ușor de trecut cu vederea, sănătatea mintală a populației. Panica, tristețea și depresia sunt, din păcate, o realitate tristă a vremurilor în care trăim, fiind consecințe psihologice care abia acum ies la iveală. În aceste momente, este „normal” să vedem creșteri în rata suicidului, a depresiei și a altor afecțiuni mintale. Pandemia, în special, prin izolare, nesiguranță (a informațiilor, a locului de muncă), teama, a accentuat incidența anxietății, depresiei, dar și a reacției acute la stres și a sindromului post-traumatic. Anumite studii din mai multe țări arată o tendință de creștere a incidenței tentativelor de suicid în acest an pandemic. Sindromul de stres post-traumatic apare după expunerea la un eveniment traumatic, cum ar fi: accident auto, cutremur, război, violență fizică, psihică, sexuală. Se manifestă, în principal, prin anxietate marcată, rememorări ale evenimentului traumatic și evitări ale situației sau circumstanțelor produceri respectivului eveniment. Evident că și pandemia COVID-19 poate fi asimilată unui eveniment traumatic. Propria experiență la trecerea prin boală (simptomele respiratorii, afectarea stării de conștiință, internarea în ATI), trecerea prin boală a unor persoane apropiate, precum și teama, izolarea, stigma, excluziunea socială pot fi factori ce pot declanșa comportamentul suicidar. Modul în care pandemia COVID-19 va afecta ratele de suicid pe termen lung este încă necunoscut, dar sunt foarte mulți specialiști care încearcă să prevadă acest lucru și să ia măsuri pentru a atenua impactul negativ al pandemiei. Este cunoscut faptul că infecția cu noul tip de coronavirus a curmat o mulțime de vieți până acum, dar trebuie avut în vedere și riscul de suicid din cauza acesteia. Astfel, consecințele ce apar din cauza pandemiei, precum izolarea, șomajul și incertitudinea viitorului, ar putea duce la un număr foarte mare de „decese ale disperării” provocate de sinucidere sau de abuzuri de alcool sau droguri. Pandemia COVID-19 a venit la pachet cu o serie de factori noi de stres și a îndepărtat multe dintre resursele pe care oamenii le foloseau în mod obișnuit pentru a face față stresului. Izolarea la domiciliu a reprezentat în unele cazuri un pretext foarte bun pentru a petrece timp cu familia, dar nu trebuie trecute cu vederea și familiile disfuncționale, pentru care izolarea a implicat un nivel ridicat de stres. În aceste familii a crescut semnificativ riscul de violență domestică asupra partenerului de viață, dar și asupra copiilor. În plus, șansa reală de a se infecta cu o boală necunoscută și care poate pune viața în pericol este un factor ce poate agrava problemele preexistente, precum o boală mintală sau consumul de substanțe dăunătoare. În același timp, distanțarea fizică poate pune în pericol sănătatea mintală, chiar dacă protejează sănătatea fizică. Pandemia face ca vizitele la medic să nu mai fie la fel de accesibile sau chiar oamenii evită spitalele din teama de a nu se infecta. Nu trebuie uitat nici faptul că specialiștii au relevat că, în anumite zone ale globului pământesc, vânzările de arme se află în plină creștere. Rezultatul factorilor prezentați anterior ar putea fi o „furtună perfectă” atunci când vine vorba de riscul de sinucidere. Cu toate acestea, chiar dacă există îngrijorare cu privire la acest aspect, impactul exact al COVID-19 asupra riscului de suicid nu este cunoscut încă. Specialiștii din domeniul sănătății mintale doresc să se asigure că omenirea va depăși această pandemie fără a apela la sinucidere, astfel încât se încearcă implementarea unor sisteme de tip screening și adoptarea unor planuri adecvate de sănătate mintală. Astfel, se consideră că sinuciderea poate fi prevenită, dar trebuie luate toate măsurile posibile pentru a face acest lucru.