Valențe și dimensiuni în dramaturgia lui Aldo Nicolay
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
273 3
Ultima descărcare din IBN:
2022-05-08 11:30
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
792.03 (51)
Teatru. Artă scenică. Reprezentații teatrale (521)
SM ISO690:2012
TÂRŢĂU, Svetlana. Valențe și dimensiuni în dramaturgia lui Aldo Nicolay. In: Învățământul artistic – dimensiuni culturale, 23 aprilie 2021, Chişinău. Chișinău, Republica Moldova: Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, 2021, Vol.2, pp. 12-13.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Învățământul artistic – dimensiuni culturale
Vol.2, 2021
Conferința "Învăţământul artistic – dimensiuni culturale"
Chişinău, Moldova, 23 aprilie 2021

Valențe și dimensiuni în dramaturgia lui Aldo Nicolay

Valences and dimensions in the dramaturgy of Aldo Nicolay

CZU: 792.03

Pag. 12-13

Târţău Svetlana
 
Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice
 
Disponibil în IBN: 23 septembrie 2021


Cuvinte-cheie
anchetă neorealistă, teatrul absurdului, comedie-conversație, teatru de cameră, simbolism


Teza

Aldo Nicolay pornește de la cuvântul simbolist, ajunge la ancheta neorealistă, se mișcă între teatrul absurdului și ,,comedia-conversație”, urmărind liniile fundamentale care îi aparțin numai lui. Operele sale pot fi citite în cheia istorică a unor perioade din viața contemporană a Italiei: rezistența, reconstrucția, dezvoltarea economică, protestele studențești. O altă cheie de citire este cea sociologică: piesele oglindesc oscilațiile micii burghezii din nordul Italiei de la o condiție semiproletară la emanciparea etică și intelectuală. Il soldato Piccico, o piesă interzisă de cenzura italiană, a avut un succes mare la publicul internațional și reprezintă cel mai important punct de contact al autorului cu neorealismul narativ și cinematografic, având un caracter social și de protest. Comedia Ricci di mare este un moment important spre soluția utopico-sentimentală a conflictelor. Un prim exemplu de ,,teatru de cameră”, care va avea o realizare importantă, din punct de vedere tehnic și psihologic, este opera Il pendolo, absurdul și cruzimea predomină în schimb în piesa Cordone ombelicale, în care un bărbat disperat, ajuns la cinzeci de ani, se simte prins într-un joc tehnic, dintre memorie și înstrăinare, ajungând la convingerea că toate femeile care i-au condiționat viața, începând cu maică-sa, soția și amantele, sunt o repetare sau o variantă a modelului matern. Comedia nu are concluzii, și n-ar avea, iar protagonistului nu-i rămâne decât să constate că a fost foarte mult iubit și că această dragoste a făcut din el un ,,avorton”, un om condamnat a nu ,,crește” niciodată. În unele opere Nicolay reușește să reunească tendința crepusculară cu un neorealism autentic, purificându-se într-o vivacitate de accente, într-o dezvoltare psihologică teatrală și exemplară, demonstrând că este un autor atașat valorilor vieții. O altă dimensiune a lui Aldo Nicolay îl prezintă ca autor al morții ușoare, al umbrelor în care se condamnă gesturile sentimentale sau cele ridicole din viața cotidiană burgheză. Vorbind despre simbolism, observăm faptul că, în drama Figlio prodigo, autorul se inspiră din opera lui Maeterlinck. Alte trimiteri pot fi găsite la Garcia Lorca în operele Jerma și Nunta sângeroasă, în părțile care se desfășoară sărbătoarea țărănească, cu unele puncte de orgie, în jurul personajului enigmatic al ,,fiului risipitor”. Toate acestea vor releva despre personaj doar o romantică și singuratică înclinare spre vis. Tăcerea lui va schimba sau va scoate la suprafață, într-o manieră brutală, toate relațiile existente dintre celelalte personaje. Figlio prodigo, scrisă într-o manieră foarte clasică, este istoria unei tăceri, care face să iasă la iveală adevărul.