Din timpuri imemorabile locuitorii meleagurilor mioritice practicând obiceiuri şi rituri în formele colective de manifestare, au simţit necesitatea unor reprezentări teatralizate, unde pot fi desluşite elemente rudimentare cu caracter spectacular. Acest fond al spiritualității culturale, izvorând de-a lungul secolelor, a favorizat constituirea unei arte dramatice atât de mult adorată de către băștinași. Astfel, originile îndepărtate ale artei teatrale se află în adâncurile substratului mito-folcloric al neamului nostru, materializarea miturilor și ritualurilor magice alimentând evoluția ei ulterioară. Anume teatrul popular a înscris în cultura tradițională românească o specie originală a folclorului care duce la descoperirea și cunoașterea evoluției imaginii teatrale, la reconstituirea unor viziuni teatralizate arhaice și valorificarea acestui patrimoniu cultural. Toate reprezentațiile nu puteau să nu fie îmbrăcate în haina unei scenografii, susținute și de ansamblul costumației scenice. Deși spectacolele erau jucate deseori pe scene improvizate, ele nu erau lipsite de decor și aranjament scenic. Treptat, aceste implementări evoluează și capătă forme și trăsături desăvârșite ale unei scenografii profesioniste.

From time immemorial by practicing customs and rites in their collective forms of manifestation, the inhabitants of the Mioritic space felt the need for theatrical representations, where rudimentary elements with a spectacular character can be discerned. This cultural spirituality background, emanating across centuries, favored the establishment of a dramatic art much cherished by the natives. Thereby, the distant origins of theatrical art are to be found in the depths of the mythological and folkloric substratum of our nation, the materialization of myths and magical rituals fueling its subsequent evolution. Namely, the popular theater has inscribed in the traditional Romanian culture an original species of folklore that leads to the discovery and knowledge of the evolution of the theatrical image, to the reconstruction of archaic theatrical visions and the valorization of this cultural heritage. All the performances could not but be dressed in the guise of a scenography, supported by the ensemble of stage costume. Although the performances were often played on improvised stages, they were not without scenery and stage arrangement. Gradually, these enactments evolve and acquire full-fledged forms and features of a professional scenography.