În acest articol sunt expuse teze cu privire la modelul eminescian ca centru iradiant al canonului literar românesc. Poezia anilor ,60–,80 din Basarabia e concepută ca ruptură de dogmele realismului socialist și revenire la modelele Arghezi, Blaga, Bacovia, Barbu. Neomodernismul, prin rupturi rizomice, are un impact decisiv asupra metamorfozelor poeziei șaizeciste/ șaptezeciste. Probarea esteticului produce o schimbare a conceptului de poeticitate, o mutație de la est-eticul ardent al generației lui Grigore Vieru și Liviu Damian la esteticul „eliberat de sentimentalitate”, la poezia imaginarului, a lumilor virtuale, a modelelor poetice. Neomodernismul, foarte eclectic în momentele lui esențiale, este adaptat la tradiționalismul intrinsec al poeziei anilor ,60–,80 și are un impact decisiv în metamorfozele tranziției de la modernism la postmodernism.

This article exposes theses on the Eminescian model as the irradiating center of the Romanian literary canon. The poetry of the 60s and 80s of Bessarabia is conceived as ,rupture with the dogmas of socialist realism and a return to the models Arghezi, Blaga, Bacovia, Barbu. Neomodernism, through rhysome ruptures, has a decisive impact on the metamorphoses of sixty/seventy poetry. The testing of aesthetics produces a change in the concept of poeticity, a mutation from the ardent east-ethics of the generation of Grigore Vieru and Liviu Damian to the aesthetic „liberated from sentimentality”, to the poetry of the imaginary, of the virtual worlds, of poetic models. Neomodernism, very eclectic in its essential moments, is adapted to the intrinsic tradiționalism of the poetry 60s and 80s and has a decisiv impact in the metamorphoses of the transition from modernism to postmodernism.