Prezentul studiu este dedicat examinării locului și rolului patrimoniului cultural național și universal în procesul de pregătire a profesorilor școlari și a cercetătorilor științifici în domeniul istoriei la facultățile de profil în RSS Moldovenească. În perioada sovietică au fost create și au funcționat două facultăți în acest domeniu: la Institutul Pedagogic din Chișinău și la Universitatea de Stat din Moldova. Facultatea de istorie de la Institutul Pedagogic din Chișinău a fost deschisă în anul 1940, la momentul creării Institutului Pedagogic din Chişinău. Facultatea de istorie la Universitatea de Stat din Moldova, de asemenea, este creată odată cu fondarea Universității, în anul 1946. În cadrul ambelor facultăți au funcționat trei catedre: de istorie a popoarelor, de istorie universală şi de istorie a Moldovei, care în diverse perioade au fost comasate sau redenumite, dar au păstrat caracterul ideologic al instruirii. În Planurile de învățământ la ambele facultăți figurau 2 cursuri de specialitate cu conținut cultural: Istoria culturii și Studierea ținutului natal. În ele predominau temele dedicate culturii ruse, începând cu perioada Rusiei Kievene, urmată de celelalte epoci istorice: sec. XV–XIX și cultura sovietică. Și realizările culturii universale erau subiecte de discuții în cadrul disciplinelor, dar selectarea lucrărilor și a autorilor era supusă cenzurii din perspectiva recunoașterii acestora de promotorii politicii culturale sovietice. Moștenirea culturală românească era interzisă pentru studiu, iar temele dedicate culturii din spațiul nostru au ocupat un loc foarte restrâns în programul cursului Istoria Moldovei. Cu toate acestea mai mulți profesori universitari se încumetau să expună studenților-istorici teme din istoria Moldovei medievale, importanța realizărilor literare, arhitecturale, muzicale, teatrale, artelor plastice, contribuția unor personalități marcante în păstrarea și afirmarea culturii românești.