Romanul «Последний лишний человек» este unica operă artistică a cunoscutului savant basarabean Gheorghe Bezviconi, care nu se prezintă ca o narațiune coerentă și succesivă, dar câteva straturi de subiecte situate în planuri diverse. Ele nu sunt pe deplin închegate, prezentând un fel de contururi schițate, conținând evoluțiile, dezvoltarea, maturizarea, apogeul și sfârșitul personalității deosebite și emoționante a autorului, reprezentant notoriu al epocii sale, a Basarabiei interbelice. Romanul reflectă mai întâi de toate, viața familiei basarabene – valorile, tradițiile și moravurile de familie ale populației ruse din Basarabia interbelică. El conține portrete remarcabile și vii, iar descrierile sunt veritabile fresce clasice. În el apare societatea în totalitate, o înreagă galerie de oameni, reprezentanți ai familiei care au contribuit la geneza și dezvoltarea acestei personalități. Acest roman prezintă un portret biografico-psihologic, mai ales prima sa parte, care constitue o expoziţiune extinsă, incluzând descrierea portretelor bunicilor, unchilor și mătuşilor autorului – principalului și, de fapt, unicului erou al acestei opere. Romanul, cadrul căruia n-a fost limitat de autor, prezintă o operă foarte complexă din perspectiva genurilor literare, în care este reflectată toată viața sa, dar fiind focalizată în cea mai interesantă epocă trăită de el, dar și a familiei, a grupului social și a societății în întregime, iar în ultima instanță, a țării, poporului și chiar a umanității. Romanul abundă de o multitudine de detalii cotidiene, ce reconstituie spiritul epocii, paleta coloristică istorică a sa. Aceste momente, permit inițierea unei chestionări referitoare la problema complexă a demarcării identității etnice a rușilor din Basarabia, în special în epoca interbelică.