Spăcelul codrenesc – sens și evoluție
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
255 5
Ultima descărcare din IBN:
2023-05-01 17:01
Căutarea după subiecte
similare conform CZU
391(498)(091) (4)
Îmbrăcăminte. Costume. Costume naționale. Modă. Podoabe (238)
SM ISO690:2012
TĂTĂRAN, Laura Melinda. Spăcelul codrenesc – sens și evoluție. In: Portul popular – expresie a istoriei şi culturii neamului, 22 iunie 2021, Chişinău. Chișinău: Tipogr. „Notograf Prim”, 2021, Ediția 1, R, p. 40. ISBN 978-9975-62-434-3..
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Portul popular – expresie a istoriei şi culturii neamului
Ediția 1, R, 2021
Conferința "Portul popular – expresie a istoriei şi culturii neamului"
Chişinău, Moldova, 22 iunie 2021

Spăcelul codrenesc – sens și evoluție

CZU: 391(498)(091)

Pag. 40-40

Tătăran Laura Melinda12
 
1 Centrul Universitar Nord din Baia Mare - Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca,
2 Muzeul Judeţean Satu Mare
 
Disponibil în IBN: 26 iulie 2021


Rezumat

Cămaşa din zona Codru aparţine iei, cu lungimea până la brâu, în zonă fiind numită spăcel. În zonă au fost confecționate și purtate 3 tipuri de cămăși. Două sunt specifice începutului de sec. XX, ultimul croi fiind mai răspândit în ultimele trei decenii, probabil și datorită mediei, dar și faptului că femeile nu mai cunosc meșteșugul „încrețiturilor mânânțele”. În literatura de specialitate, deși puțin atins subiectul spăcelului din zona Codrului, l-am regăsit reprezentat doar sub două forme. „Spăcelul cu guler și gură” , care reprezintă tipul de cămeșă bătrânească reprezentat în zonă, și „spăcelul cu spate” , o formă evoluată din cămeșa bătrânească. Spăcelul cu spate apare în două variante, primul a fost cel cu „platcă mică”, din care a evoluat cel cu „platcă bine dezvoltată”. Trebuie să spunem că spăcele de Codru au fost uitate prea multă vreme în lăzile de zestre și dulapurile prăfuite ale bunicilor, dar și în paginile nescrise despre ele în cărțile de specialitate care consemnează costumele populare din România. Pe suprafața spăcelelor, creatorii populari își vărsau toată măiestria, dar, cu echilibrul cuvenit. Stilul ornamental, trebuie să spunem, coincide cu morfologia, dar, adăugând și alte constante componente (accente, cromatică, conținuturi ornamentale), care aparțin spontaneității de moment a artistului creator, ansamblul acesta depășește și morfologia, și estetica, creând un complex stilistic. Cu toate că ornamentele au doar funcția unei decorații, aceste ornamente prezintă un realism, care se afirmă prin comunicarea unui înțeles. El a fost preluat din viața reală, a fost prelucrat, apoi, stilizat puțin, este introdus în ornamentica artei populare a unui popor. Tocmai prin aceasta, arta populară, ornamentica și ornamentele ne pot oferi nu numai mărturia despre un popor, originile lui, evoluția lui și a zonei etnografice, ele chiar devin documente etnografice și de mărturie în acest sens, mai mult, dândune mărturie și despre cum a evoluat viața unui anumit popor, dar și traiul de zi cu zi al acestuia, dar și diferențierile pe clase sociale.