La începutul secolului al XX-lea pedagogia naţională a fost marcată de figura lui Emil Brandza, care a pus chestiunea educaţiei estetice la un nivel epistemologic propriu lui F. Schiller. Pornind de la preceptele filosofiei culturii, Em. Brandza apreciază că educaţia, în general, şi educaţia estetică, în special, sunt activităţile principale care definesc omul ca fiinţă culturală, şi invers: omul ajunge să se formeze ca fiinţă culturală datorită educaţiei. Educaţia estetică, graţie caracterului său sincretic, deţine funcţia de bază în devenirea omului ca fiinţă culturală.

At the beginning of the 20th century national pedagogy was marked by the figure of Emil Brandza, who placed the issue of aesthetic education at an epistemological level comparable to that of W.F. Schiller. Starting from the precepts of the philosophy of culture, Em. Brandza appreciated that education, in general, and aesthetic education, in particular, are the main activities that define the man as a cultural being, and vice versa: the man is formed as a cultural being due to education. Aesthetic education, thanks to its syncretic character, has a key function in the man’s itinerary towards becoming a cultural being.