Omenirea, conştientizînd că este angajată în nişte relaţii defectuoase cu natura şi că mediul ecologic degradează ameninţător, este preocupată serios de stoparea acestei stări de lucruri. Şi învăţămîntul în ultimile 2-3 decenii, în acest scop, a purces la edificarea unui spaţiu ecologic instructiv şi educativ şi e în căutarea metodelor efective de educaţie ecologică. Practica didactică educativă foloseşte o gamă largă de obiective educaţionale în domeniul educaţiei ecologice, începînd cu vîrsta preşcolară şi şcolară mică. Sunt, indiscutabil, şi anumite rezultate în acest sens. Dar, în realitate, civilizaţia aşa şi continuă să taie cîte 15-20 ha de pădure în fiecare minută, să facă să dispară de pe faţa Pămîntului aproape cîte o specie de plante sau animale în fiecare an, să degaje miliarde de tone de poluanţi în atmosferă, ape, sol etc. Este largă însăşi noţiunea de ocrotire a mediului ambiant, care e perceput ca o sumă abstractă de ceva necunoscut şi nu de obiecte naturale, concrete, cu care suntem în anumite relaţii. Însă, pentru sporirea eficienţei în acest domeniu, este necesară o metodă de diagnosticare şi măsurare cantitativă şi calitativă a nivelului culturii ecologice a copiilor asupra cărora se intenţionează a organiza nişte influenţe pedagogice educaţionale, de asemenea, de stabilirea tipului de atitudine a lor faţă de obiecte concrete ale naturii, de a le efectua o muncă de corijare prin influenţe educative şi treninguri. Cercetarea noastră are ca subiect studierea unor legităţi, vizînd manifestarea atitudinii copiilor faţă de obiectele naturii la diferite vîrste şi din diferite medii sociale (citadine şi rurale), şi de a încerca nişte instrumente metodice elaborate în acest scop. În temei, ea urmăreşte scopul elaborării şi aprobării unui sistem de diagnosticare a stării de lucruri în aspectul cercetat. Am utilizat ca metode de cercetare: - metode teoretice (cercetarea literaturii teoretice la aspect); - metode experimentale (observarea, conversaţia, analiza, sinteza); - prelucrarea statistică şi exprimarea grafică a rezultatelor. În investigaţia noastră a fost cuprins un eşantion de 151 de copii ( 21 de copii din grupa pregătitoare (grădiniţă)), cl.I, II, IV şi pentru comparaţie am luat clasa a VII-a din şcoli săteşti (satul Alexandreni) şi orăşănenşti (şcoala medie Nr. -1, or.Bălţi). Făcând analiza profundă a rezultatelor obţinute la prima întrebare, care cerea copiilor să alcătuiască "o listă din 5 denumiri a celor mai importante pentru ei obiecte, fiinţe vii din familia (casa) sa", am distins că un procent mare dintre copii au numit cîinele. Nu se vede o legătură între vîrsta copiilor şi procentul celor ce l-au indicat ca fiind ceva important pentru ei, după cum nici diferenţa dintre fete şi băieţi. Astfel, în clasa a VII-a şi la preşcolari procentul fetelor e mai înalt, iar în clasa a IV-a şi I-a din sat - al băieţilor. Există un caz de echilibru în clasa a IV-a din oraş. În general, în lista "celor mai importante obiecte şi fiinţe vii" s-a situat: pe locul I - mama, pe al II-lea - tata, pe al III-lea - sora şi cîinele, iar pe locul al IV-lea - pisica, fratele. Printr-o altă întrebare a chestionarului am depistat o legitate intere-santă: sensibilitatea copiilor faţă de starea păsării ţinută în colivie scade de la clasa I-a la a IV-a or, şi dimpotrivă, numărul celor care au avut dificultate în alegerea răspunsului "da" sau "nu" creşte (17% -70%). Puţin mai altfel se schimbă sensibilitatea cu vârsta, demonstrată de copii prin răspunsul dat la întrebarea: "Animalele sunt capabile (pot) să simtă tristeţea ca şi omul?". A treia întrebare solicita ca elevul să numească de ce au nevoie "animalele de casă ca să se simtă de minune". Din răspunsurile copiilor am desprins o listă generală, de condiţii (47 de denumiri), începând cu apă (71,%), îngrijire (53%) şi finisînd cu dragostea (29%), atenţia stăpînului faţă de animale (15%). Condiţiile menţionate de către copii le-am grupat în 2 categorii: naturale (24%) şi sufleteşti (76%), constatând faptul că clasa a II-a or, indiferent dacă au/nu au în familie un careva animal, consideră neimportantă dragostea, la fel ca şi cei din clasa I-a, care nu-l au. O altă întrebare cerea ca copilul să numească trei motive, pentru care el îngrijeşte plantele de cameră. Iată ce am observat: conform tipologiei atitudinilor faţă de obiectele naturii, elaborate de S. D. Dereabo şi V. A. Iasvin, procentul cel mai ridicat dintre cei solicitaţi a exprimat o atitudine pragmatică (de exemplu: "oxigen", "mă liniştesc" etc.). Dar bucură faptul că 21% dintre copii au manifestat şi atitudinea subiectico-nepragmatică (finalul educativ ecologic recomandat către care trebuie să tindă procesul educaţional). Următoarea întrebare solicita ca cei chestionaţi să descrie cele simţite, dacă s-ar fi aflat în pielea unuia dintre animalele din (de pe lîngă) casă. Clasamentul cel mai înalt l-au obţinut două animale: pisica şi cîinele, cum, probabil, şi era de aşteptat. Pornind de la faptul că, de regulă, faţă de fiinţa mai apropiată se utilizează expresia "a murit", iar faţă de alta, mai puţin agreabilă - "a pierit", am propus copiilor o listă din zece fiinţe (plante şi animale), lăsându-i să utilizeze una dintre cele două expresii. Analizînd răspunsurile, am depistat că atitudinea faţă de urzică şi cîi-nele de casă este pozitivă, dar negativă şi în cazul lupului (fac excepţie preşcolarii). Probabil, atitudinea negativă faţă de lup e rezultatul acţiunii realizorilor sociali, de aceea e necesară reabilitarea acestui animal, inclusiv şi prin unele poveşti intenţionat modificate, ecologizate. Urmărind scopul cercetării ştiinţifice, prin întrebarea a şaptea i-am pus pe cei sondaţi într-o situaţie-problemă: "Cum vei proceda fiind într-o poia-nă cu flori frumoase?", propunându-le şi trei variante de răspuns: a) "voi rupe un buchet mare pentru mama"; b) "voi rupe o singură floare"; c) "doar le voi admira", pentru a stabili dacă depinde atitudinea copiilor faţă de flori de vârsta ce o au. Rezultatele demonstrează că procentul copiilor ce ar putea "rupe un buchet mare" scade cu vârsta, calificând fapta ca una antiecologică şi dăunătoare naturii, din care motiv ei ar prefera doar să le admire. Din cele 3 răspunsuri la întrebarea: "Ce vei face, dacă vei cîştiga la loto o sumă mare de dolari?" 20,33% dintre respondenţii de vîrstă preşcolară şi şcolară mică şi 8% dintre preadolescenţi au ales varianta "a" de răspuns, adică, vor "cumpăra un computer şi multă îngheţată". Este firesc ca în economia de piaţă, în care suntem, copiii, chiar şi cei de vîrstă preşcolară, au acordat un procent ridicat variantei aducătoare de venit. Dintre cei care în punctul trei al chestionarului au menţionat că adăpostul e o condiţie foarte importantă pentru animale, circa 20-22 % afirmă că sunt gata să jertfească banii cîştigaţi pentru a le oferi acestora adăpost. Dar, din toţi mai milostivi s-au dovedit a fi elevii din clasa a II-a din oraş şi, nu departe de ei, ambele clase de-a IV-a şi cea de-a VII-a. În sfărşit, prin întrebarea a noua am tins să depistăm atitudinea copiilor faţă de unele specii de amfibieni. Copiii trebuiau să aleagă cea mai plăcută: a) broasca după aspect (broasca rîioasă, brotăcelul, usturoaia); b) vocea de pe casetă a trei specii (denumirea nu li s-a propus); c) să aleagă o denumire mai plăcută din cele propuse (izvoraşul, broasca rîioasă, usturoaia). Datele demonstrează că lor le-a plăcut cel mai mult aspectul brotăcelului (preşcolarii - 59%, clasa a IV-a din sat - 75%, a IV-a din oraş - 83%), dar şi a broaştei rîioase, mai ales, clasei a II-a (57%). Cota de 10% n-a fost depistată nici într-o clasă, iar în clasa a VII-a s-au înregistrat chiar 0%.  În ce priveşte denumirea, cea mai preferată a fost a izvoraşului, iar procentul celor, ce au indicat denumirea speciei usturoaia, cu vîrsta scade. Vocea broaştei de lac a plăcut unui procent ridicat, pe când cea a broaştei rîioase, care este relativ plăcută, s-a dovedit a fi mai puţin preferată. În baza rezultatelor cercetării noastre putem formula următoarele concluzii principale:

• atitudinea subiectivă faţă de obiectele din natură diferă după vîrsta copiilor, după sex, în dependenţă, dacă în familie copilul are sau nu un animal oarecare;
• este sporit procentul de atitudine pragmatică a copiilor, care este mai dăunătoare naturii;
• cele mai preferate animale sunt cîinele şi pisica;
• copiii simt şi înţeleg destul de bine importanţa factorilor sufleteşti (gingăşie, dragoste etc.).