Prin creaţia lui B.P.Galdós (1849-1920) romanul realist spaniol din secolul al XIX-lea atinge punctul culminant al dezvoltării sale. După romanele istorice (Episoadele Naţionale) şi ciclurile de Romane Contemporane, scrise în anii 70-80, în creaţia romancierului spaniol, considerat un Balzac al Spaniei şi creator al unei Comedii umane spaniole, au loc un şir de schimbări nu numai în atitudinea scriitorului faţă de burghezie, dar şi în maniera sa artistica. Operele scrise în anii 90 alcătuiesc ultima perioadă de creaţie a lui Galdós. Singur autorul le-a numit romane de „manieră nouă”. În aceste lucrări se intensifică analiza psihologică a personajelor. Se acordă o atenţie sporită omului neînsemnat, bogat sufleteşte, promovând insistent întoarcerea la credinţă şi la principiile morale creştine, izvorâte însă nu atât din dogma religioasă oficială, cât din adâncul sufletului. Galdós scoate în evidenţă lumea sărăciei, a mizeriei, a cerşetorilor. În opinia unor cercetători ai operei galdosiene, aceste schimbări în creaţia tardivă a scriitorului au fost clasică rusă (Turghenev, Tolstoi, Dostoevski). Dintre cele mai importante romane apărute în această perioadă („Nazarin”, „Benina” ş.a) „Tristiana” (1892) ocupă un loc aparte. Romanul prezintă istoria vieţii unei tinere orfane, rămase la vârsta de 19 ani în grija bătrânului don Lope Garrido. După o frumoasă, dar tristă poveste de dragoste cu tânărul Ilaracio diaz, Tristana se dezamăgeşte, găsindu-şi refugiu în lumea artei şi a visului. Eroina îşi atinge treapta de sus a idealului ei în religie. Trecând prin încercări grele, mai ales după ce, în urma unei boli nemiloase, rămâne fără un picior, tânăra gingaşă acceptă să devină soţia îmbătrânitului şi amărâtului don Lope. Dacă ar fi să efectuăm o schiţă a elementelor subiectului acestei opere literare, ea ar arăta astfel:1. Situaţia iniţială sau expoziţia cuprinde prezentarea celor trei, don Lope, Tristiana şi servitoarea Saturna, ce locuiesc sub acelaşi acoperiş. Concubinajul celor doi rămâne o taină pentru lumea din jur. Pentru don Lope viaţa deschidea o fereastră de lumină, însuşindu-şi-o pe Tristana, pentru ea, însă, - noapte enormă. La început era parcă vrăjită şi rămânea nedumerită în faţa propriei vieţi, iar în clipele când creştea în înţelepciu-ne i se lua parcă o năframă de pe ochi. Atunci îşi dădea seama de starea adevărată a situaţiei ei şi o adâncă tristeţe şi părere de rău o cuprindea.2. Cine ştie cât s-ar fi prelungit lucrurile aşa, dacă nu ar fi intervenit o cauză ce a modificat cursul vieţii eroinei. Altfel zis, nodul acţiunii, pe care îl constituie cunoştinţa Tristanei cu Horacio Diaz.3. Au urmat zile frumoase de întâlniri şi corespondenţe, colorate emotiv în toate nuanţele curcubeice şi îndulcite de mierea cuvintelor de dragoste. Zise în limbaj de teorie literară, acestea au constituit desfăşurarea acţiunii.4. Aşa cum după bucurie vine durere, iar după întristare vine fericire, era de aşteptat ca lucrurile să ia o întorsătură. Se profilează situaţia dificilă.Cu alte cuvinte, punctul culminant este atins în momentele de maximă durere trupească, dar şi în constatarea dezamăgirii. Tristana descoperă că tânărul viselor şi imaginaţiei ei nu corespunde cu Horacio cel real.5. Cum va găsi autorul romanului o rezolvare pentru eroina sa? Cum o va salva această situaţie dificilă şi tensionată? Tristana depăşeşte situaţia dificilă (deznodământul), îndepărtându-se delicat de Horacio, chiar dacă inima ei poate plângea sau poate sângera. Ea îţi lecuieşte rănile inimii prin credinţa în Dumnezeu.6. Şi, în sfârşit, situaţia finală, – căsătoria Tristanei cu don Lope.a.Romanul descrie societatea de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi, mai ales, unele elemente ale rămăşiţelor clasei nobilimii. Alături de această temă se profileză clar şi cea a dragostei.b. Apoi motivul dragostei egoiste şi nemeritate, prin persoana lui Garrido. Motivul libertăţii în dragoste şi cel al iubirii sincere, dezinteresate, prin persoana Tristanei, care ar fi vrut să iubească şi să iubească şi să fie iubită, nefiind căsătorită.c. De aici motivul independenţei şi cel al emancipării femeii. Tristana voia să aibă o profesie, să-şi câştige singură pentru existenţă.d. Zicea cineva că nimic nu e mai înălţător decât libertatea sufletului. Motivul prinde viaţă în lucrare prin persoana celor doi tineri prinşi în câte o strâmtoare. Tristana – în capcana lui don Lope, bună bucată de vreme n-a avut dreptul să privească, nemaivorbind să iubească pe cineva. Iar Horacio Diaz prins în plasa unchiului său după tată, era obligat să îmbrăţişeze afacerile comerciale şi nici de cum să nu se ocupe cu pictura. e. Motivul visului prinde aripi în cugetul Tristanei. f. Motivul artei, în lumea căreia încearcă să pătrundă cei doi tineri: Diaz în picrură, Triastana în muzică.7. Motivul religiei în care îşi găseşte pacea sufletului Tristana.8. Motivul cavalerismului, purtătorul căruia e don Lope.9. Acelaşi personaj e purtător şi al altui motiv, cel al desfrâului, al vieţii destrăbălate.10. Apoi eternul motiv cu origine în basmele populare, cel al tinereţii fără bătrâneţe. Ce n-ar fi dat don Lope, să fie iarăşi ca în anii tinereţii când îl chinuiau durerile reumatismului? Lupul îmbătrâneşte însă inima şi do-rinţele rămân tinere. La cei 60 de ani el îşi începe cea de-a doua tinereţe.11. Alt motiv tradiţional: lupta pentru existenţă, lupta dintre viaţă şi moarte. În unele momente de durere fizică maximă Tristana zice că mai bine ar muri decât să îndure aşa.12. Motivul căutării. Personajele sînt mereu în căutare de ceva. Caută adevărul vieţii, adevărata fericire, plăcerea vieţii. Depinde cine caută.13. Motivul vieţii de familie. Interesant este de observat că motivele în această lucrare vin parcă în concordanţă contrastantă: motivul dependenţei şi al independenţei, al tinereţii şi al bătrâneţii, al frumosului şi al urâtului, al adevărului şi al minciunii, al suferinţei şi al fericirii, al sărăciei şi al bogăţiei, al urii şi al iubirii, cel al lumii reale, materiale şi cel al visului, al idealului… Sunt doar câteva din motive. E greu să le enumeri pe toate, căci laboratorul de creaţie al lui Glados e vast, deci şi gama motivelor literare la el e deosebit de bogată. Se ştie din lucrările precedente ale autorului că el e un mare maestru al portretelor literare. Descrie personajele cu atâta lux de amănunte încât ai impresia că le-ai văzut în realitate. Fără îndoială, Tristana este eroina principală a romanului cu acelaşi nume. L-aş alinia şi pe Horacio în rândul personajelor principale, dar nu înaintea lui don Lope, care o obsedează pe Tristana ca o umbră şi o va urmări se vede până ce va intra în mormânt: “Acum ea îmi aparţine mie până la sfârşitul zilelor. Sărmana mea păpuşă fără aripi! Ea a vrut să mă părăsească, să zboare, dar nu bănuia că nu i-i dat să fugă…” Personaj feminin de o frumuseţe aparte. Un fel de “cântătoare în mără-cini” e această Tristana. Un fluturaş cu aripile arse. Viaţa nu i-a oferit nimic bun în afară de anii de copilărie. Tristana, cum şi era de aşteptat, e frumoasă: “… era tânără, foarte plăcută, elegantă, cu pielea de o albeaţă de nerecunos-cut –mai albă ca alabastrul;… ochii negri, mai degrabă atrăgători prin scân-teia de viaţă decât prin mărime… sprâncene arcuite, guriţă mică, dinţi mă-runţi ca nişte bucăţele de farfor, păr castaniu, lucitor ca mătasea… Mâinile – de o formă ideală-ce mai mâini! – ca şi tot corpul ei şi chiar şi îmbrăcămin-tea parcă posedau o capacitate tainică de a vorbi lucrurilor neînsufleţite: “La vostra miseria non mi tange”. Eroina a fost concepută de autor preacurată. “Când, îmbrăcată ca acasă, cu mătura în mână, făcea curăţenie prin odaie, praful şi murdăria o cruţau…”, dar se atinge altfel de murdărie de ea. Bătrânul don Lope o atrage în mrejele lui viclene. Şi se pare că autorul intenţionat conturează chipul ei atât de sensibil. Ea semăna cu o doamnă japoneză. Era parcă ţesută din hârtie fină. “O păpuşă” îi zice autorul vrând să sublinieze că don Lope a făcut din ea o posesie, un obiect de întrebuinţare personală, o tabacheră. Literatura universală este plină de chipuri feminine conturate frumos. Tristana, după părerea mea, e frumoasă nu atâta prin albeaţa şi delicateţea ei japoneză, cât prin propria ei demnitate. O frumoasă calitate sufletească a ei este sinceritatea, atunci când simte fiorul iubirii, ea nu-l mai ascunde, prefăcându-se, ci răspunde prin “da” la 75 toate întrebările şi propunerile lui Horacio chiar din prima lor întâlnire. E o fiinţă curajoasă, îndrăzneaţă în visele ei atunci când doreşte să aibă o ocupaţie prin care să-şi câştige existenţa singură. Şi mai e curajoasă ieşind biruitoare dintr-o boală atât de grea. E plină de multă demnitate pentru că încearcă să-şi afirme drepturile înaintea lui don Lope, iar cît priveşte Horacio, ea nu-l obligă la nimic. Şi nu strecoară autorul pe paginile romanului nici un rând de părere de rău din partea Tristanei atunci când aude că el se căsătoreşte. Cred că era prea înţeleaptă. Ea e una din fiinţele care s-au cunoscut pe sine. Ea ştia că tinde spre ceva mai bun. Năzuia să se ridice deasupra obişnuitului. Poate de aceea nu-l plânge pe Horacio. Acceptă realitatea ei tristă. Tristana – i s-ar potrivi întristata. Închid ochii şi o văd. Tânără, mlădioasă, stingherită de mersul şchiopătat şi-mi vine să-i cânt ca poetul: “Frumoasă, tristă, delicată doamnă.” A fost fericită? Nu cred! Poate de aceea s-a agăţat cu amândouă mâinile de poala hainei lui Dumnezeu. Aici, pe pământ nu a cunoscut ce-i binele. Revin la vorba poetului: “Am cunoscut ce-i durerea. Nu am ce mai cunoaşte.” Durere trupească şi sufletească, dar şi atâta caracter! A iubit scurt şi frumos, a iubit înălţător, dăruind şi dăruind de la sine, dar necerând nimic în schimb. Iubirea I-a fost doar de câteva luni. Viaţa I-a fost zbor de Icar. Şi-a construit singură nişte aripi, a încercat să zboare cu ele până la soare, dar s-au topit în proza vieţii.