Rozătoarele sunt verigile importante ale lanțului trofic al animalelor răpitoare. Datorită acestui fapt sunt implicate în lanțul zoonotic ca vectori (biologici, mecanici) ai diverşilor agenţi patogeni (virusuri, bacterii, paraziți) la om, animale domestice şi sălbatice, motiv pentru care aceste animale sunt considerate periculoase. Prin variate conexiuni ecologice, helminții împreună cu gazdele specifice formează sisteme parazitare cu stabilitate bioecologică sporită și reprezintă modele de studiu a diversității și variabilității biosistemelor parazit-gazdă. Scopul lucrării vizează studiul helmintofaunei la Apodemus uralensis (Pallas, 1771). Cercetările au fost realizate în laboratorul de Parazitologie şi Helmintologie al Institutului de Zoologie, pe 20 exemplare de A. uralensis (5 – ♂, 15 – ♀) capturate din diverse biotopuri ale Republicii Moldova. Investigațiile parazitologice de laborator au fost efectuate prin disecţie totală a rozătoarelor (eutanasiate prealabil) cu examinarea microscopică a musculaturii (muşchii maseteri, braţelor, diafragmului) și organelor interne (trahee, pulmoni, cord, limba, esofag, stomac, intestin subţire, intestin gros, ficat, splină, rinichi, vezica urinară) în vederea stabilirii structurii helmintofaunei și determinării indicilor parazitologici (Ромашов и др., 2003; 2011). Identificarea speciilor a fost efectuată după Рыжиков К. (1978; 1979). Șoarecele de pajiște (A. uralensis) de obicei populează diferite stațiuni din agrocenoze (pășuni, perdele forestiere, graminee de toamnă, ierburi perene, culturi prășitoare, culturi multianuale). Evită pădurile, luncile și terenurile umede. Mai frecvent este întâlnit în stațiunile virane (pajiști, alunecări de teren cu arbuști, hârtoape). Poate fi întâlnit la liziera pădurii sau în poiene cu vegetație abundentă. Toamna și iarna populează de obicei, perdele forestiere, vara lanurile de grâu, culturile multianuale (vii, livezi). Indicele prevalenţei cu Paranoplocephala omphalodes constituie 16.1%, iar intensitatea – 2.0 ex., respectiv Rodentolepis straminea – 19.3%, 3.5 ex., Hydatigera taeniaeformis larvae – 12.9%, 1.0, Catenotaenia cricetorum – 6.5%, 2.5, Skrjabinotaenia lobata – 22.3%, 2.4, Taenia pisiformis larvae – 10.0%, 1.5, Capillaria hepatica – 15.0%, intensitate mică (+), Syphacia stroma – 5.0%, 82.0, Syphacia obvelata – 20.0%, 83.5, Heligmosomoides polygyrus – 5.0%, 9.0, Strongyloides ratti – 15.0%, 19.7, 3.0, Mastophorus muris – 20.0%, 5.0, 1.0, Trichocephalus muris – 15.0%, 2.3. Datele obținute denotă faptul că speciile din clasa Cestoda au o prevalenţă de 45.0% și o intensitate de 1.9 ex, respectiv cele din clasa Secernentea – 45.0%, 56.0 ex., și cele din clasa Adenophorea – 15.0%, 1.7 ex. Din totalul de 20 de exemplare ale speciei gazdă examinate 70.0% (14 ex.) au fost infestate cu intensitatea medie de 37.6 ex./animal. Taxonomic speciile parazitare constatate la gazdele investigate se încadrează în 3 clase, 10 familii, 12 genuri și 13 specii. Astfel, cel mai înalt grad de răspândire a fost constat la R. straminea, S. obvelata, M. muris, C. hepatica, S. lobata (19.3 – 22.3%), nivel de răspândire frecventă a fost identificat la H. taeniaeformis, P. omphalodes, S. ratti, T. muris (12.9 – 16.1%), nivel de răspândire relativă T. pisiformis larvae (10.0 %), iar la speciile S. stroma, H. polygyrus, C. cricetorum au fost înregistrate o răspândire mai rară (5.0 – 6.5%).