Secolul al XVIII-lea românesc oferă tuturor celor preocupaţi de studierea fenomenelor demografice o gamă întreagă de aspecte demne de interes, unele chiar impresinante. Alături de o creștere demografică neașteptată (îndeosebi din a doua jumătate a secolului), datorată scăderii mortalităţii și creșterii natalităţii (niciuna din aceste problematici nefiind suficient de bine explicată până în prezent, nici măcar de istoriografia occidentală), a putut fi consemnată atunci și o mobilitate a populaţiei de un dinamism și cu valori deosebit de ridicate. Cea mai spectaculoasă – din punct de vedere cantitativ – componentă a deplasărilor de populaţie pe tot parcursul secolului al XVIII-lea a constituito fenomenul emigraţionist. Atât datele, existente la nivelul unor localităţi, cu referire la ponderea numerică a celor care își părăseau locurile de baștină, cât și cele cu caracter general vin să susţină afirmaţia noastră. În mod firesc, în asemenea condiţii, autorităţile (atât cele centrale, cât și cele provinciale sau locale) au depus eforturi susţinute, menite a diminua acest fenomen. Între măsurile luate, s-a remarcat cea a tipăririi și difuzării pe o scară cât mai mare a unor texte în limba română, foarte bine structurate, prin care se propuneau remedii, erau vehiculate pedepse sau, după caz, recompense pentru cei care ajutau la prinderea unor bejenari sau ofereau informaţii ce ar fi putut duce la deconspirarea planurilor lor etc. Faptul că aceste documente au fost publicate în limba celor care formau majoritatea locuitorilor provinciei nu este fortuit: procentual, cei mai mulţi emigranţi erau români. Spre ei trebuia, în consecinţă, îndreptat nemijlocit mesajul acestor documente. Tipăritura avută de noi în vedere în aceste rânduri se înscrie și ea în această serie. A fost publicată în anul 1787 și este compusă din patru capitole mari (I. „Despre emigraţie sau eșirea din ţară”; II. „Despre verbuirile ceale streine”; III. „Despre vicleana săducere”; IV. „Despre răpirea supușilor”) și cuprinde 47 de puncte. Din întregul discurs al documentului pare a se desprinde ideea că dislocarea unei părţi a populaţiei transilvănene a perturbat zona din care aceasta a plecat. Dincolo de consecinţele economice induse de o astfel de situaţie și de faptul arătat și mai sus că, de regulă, pleca populaţia viguroasă, având o stare de sănătate bună, e de presupus că fluxul migrator a atras după sine, în timp, și alte efecte demografice, precum creșterea ponderii populaţiei bătrâne în rândul celei rămase, scăderea nupţialităţii și a natalităţii etc. Descrierea în cuprinsul tipăriturii a unui număr mare de scenarii și posibilităţi de emigrare și referirea deopotrivă la categorii de populaţie calificată ori la simpli ţărani pot fi interpretate ca indicii ale caracterului masiv al emigrării în această perioadă. Nu cunoaștem tirajul în care documentul a fost tipărit și, chiar dacă acesta a putut fi unul consistent, impactul mesajului său a fost unul puţin semnificativ. Dovedește acest lucru inclusiv seria de alte tipărituri, care i-au urmat, prin intermediul cărora se stabileau termene pentru cei fugiţi în Ţara Românească și Moldova; una apărută în două ediţii în același an 1787, alta, prin care se determinau măsuri de prevenire a emigraţiei înspre aceleași provincii românești, din 1832. Seria lor este completată de documente emise de autorităţile locale, comitatense etc. Multitudinea acestora e o dovadă în sine a faptului că spaţiul transilvănean a fost, în toată această perioadă, un areal de permanente plecări de populaţie, un rezervor demografic capabil, parcă, mereu să alimenteze spaţiile învecinate.