Cercetarea arheologică a siturilor medievale timpurii de pe Nistrul Mijlociu și din interfluviul Răut-Nistru (Alcedar, Brănești, Echimăuţi, Lucașeuca, Rudi etc.) a scos la lumină un număr important de vestigii cu trăsături distincte, care au permis specialiștilor încadrarea lor într-un grup cultural aparte. Iniţial, au fost numite situri „de tipul Alcedar-Echimăuţi”, pentru ca, ulterior, să fie definite drept „cultura arheologică de tipul AlcedarEchimăuţi” (Postică 2007). Problema apariţiei, apartenenţei, evoluţiei și dispariţiei acestora rămâne una controversată în literatura de specialitate. Caracteristicile siturilor în cauză sunt: așezări mari și foarte mari; complexe fortificate de plan circular; prezenţa locuinţelor de suprafaţă sau a „caselor lungi”; descoperirea unor „cartiere meșteșugărești”, înzestrate cu zeci de cuptoare de îmbogăţit minereul și furnale pentru reducerea fierului, a atelierelor de făurărie-juvaergerie și a unui număr important de unelte meșteșugărești aparţinând făurarilor și juvaerilor. O categorie de vestigii descoperite în cadrul siturilor o constituie piesele de podoabă și monedele cufice – dirhemii arabi din argint (dar și felsi din bronz). Pentru unele podoabe, verigi de tâmplă din argint, realizate din granule miniaturale sudate, supranumite și cercei în formă de ciorchine, cercei „de tip Tokai”, „de tip volynian”, „de tip Echimăuţi”, s-a acreditat că ar fi produse de către meșterii locali. Unii cercetători le consideră derivate din prototipuri bizantine, alţii le găsesc origini orientale. Un interes aparte prezintă pandantivele din metal alb sau argint aurit, cu decor animalier realizat în stilul Borre cu elemente Elling, descoperite în arealul fortificaţiei circulare de la Alcedar, cu analogii directe în Scandinavia. Tot de la Alcedar provine un torques din bară masivă de argint, cu decor filigranat, cu analogii în tezaurele de la Răducăneni (Iași), Uzmino, Gorki (Korzuhina 1954, 21) sau Ilineţ (reg. Kiev), aparţinând sfârșitului secolului IX - începutul secolului X. Ibn Fadlan le descrie la gâtul unor femei vikinge, văzute pe Volga la începutul secolului X (anul 922). Descoperirea monedelor arabe de argint în siturile din spaţiul carpato-nistrean și în Europa de sud-est a fost o surpriză pentru cercetători. Pătrunderea lor în zonă a fost pusă în legătură cu: 1) deplasarea/migrarea unor populaţii dinspre răsărit (slavi, unguri, pecenegi) (Musteaţă 2007); 2) participarea localnicilor la expediţiile de jaf ale rușilor la Marea Caspică în anii 912/913 sau 943/944 (Boldureanu, Nicolae 2015); 3) pătrunderea negustorilor arabi în această zonă (Teodor 1985), după modelul celor ajunși la bulgarii de pe Volga; 4) pătrunderea vikingilor scandinavi de la Marea Baltică la Marea Neagră și Marea Caspică, pe arterele fluviale, în căutarea surselor de argint arab de cea mai înaltă calitate (Spinei 1973; Nunan 2004). Considerăm că apariţia podoabelor realizate din argint aproape nativ, cu titlul 960 (ca și monedele arabe), a monedelor cufice, dar și a complexelor arheologice dintre Răut și Nistru din secolele IX-XI, poate fi pusă în legătură cu transformările calitative social-economice, politice, demografice și climatice, care s-au produs pe continentul eurasiatic în această perioadă, dar, în primul rând, cu pătrunderea vikingilor pe vechea arteră transcontinentală de-a lungul Vistulei și a Nistrului, pentru a ajunge în Bizanţ și Constantinopol, în Califatul arab și Bagdad.