În articol este abordată problema influenţei formelor protoscenice în dramaturgia contemporană, respectiv în discursul teatral, demonstrând-se astfel specificul viziunii individualităţii creatoare şi rolul acestor forme arhaice teatrale în evoluţia discursului dramaturgic la nivel de tehnici dramatice şi al formelor artistice. În baza creaţiei lui Ion Druţă sunt evidenţiate funcţiile artistice şi transformările actuale ale unor elemente clasice ale tehnicii dramei: rugăciunea, corul, masca, mesagerul ş. a. Elementele de pre-teatru se manifestă prin valorificarea teatrului folcloric în structura discursului dramaturgic şi al celui teatral. Demonstrăm că gândirea teatrală a autorului, ce se manifestă atât în dramaturgia cât şi în proza sa, relevă tranziţia de la tradiţional la modern în structura dramei din anii 1960–1990, iar îmbinarea unor asemenea forme arhaice cu elemente ale intermedialităţii reliefează aspecte psihologice, spirituale, etnologice, sociale ale discursului artistic.

The article addresses the issue of the influence of proto-scenic forms in contemporary drama, respectively in theatrical discourse, thus demonstrating the specifics of the vision of the creative individuality and the role of these archaic theatrical forms in the evolution of the dramaturgical discourse at the level of dramatic techniques and artistic forms. Based on the creation of I. Druta, the artistic functions and the current transformations of some classic elements of the drama technique are highlighted: the prayer, the choir, the mask, the messenger, etc. The pre-theater elements are manifested through the revaluation of the folk theater in the structure of the dramaturgical and theatrical discourse. We demonstrate that the author’s theatrical thinking, which manifests itself in both his drama and his prose, reveals the transition from traditional to modern in the structure of the drama of the period 1960–1990, and the combination of such archaic forms with elements of intermediality highlights psychological, spiritual, ethnological, social aspects of the artistic discourse.