În dimineaţa Ajunului Bobotezei creştinii merg la biserică, unde după Liturghie se face agheasmă. După amiază preotul umblă cu sfinţitul caselor gospodarilor, vestind botezul Mântuitorului. Gospodarii îl întâmpină cu lumânări aprinse, colaci şi bucate de post. Spre seară se expuneau icoane şi cruciuliţe sau se desenau cruciuliţe cu cretă la mijlocul lemnului uşilor şi ferestrelor, obicei păstrat până în prezent în majoritatea satelor nistrene. Seara cete de flăcăi umblau cu Chiraleisa, obicei menţionat încă în sec. XVIII de D. Cantemir în Descrierea Moldovei, de S. Fl. Marian în Sărbătorile la Români în Moldova şi Transilvania în sec. XIX, de A. Mateevici la începutul sec. XX în Basarabia ş.a. Această denumire provine de la cuvintele Kírie eléison, care din neogreacă se traduc Doamne, miluieşte. Chiraleisa era iniţial un obicei vechi precreştin, ulterior adaptat la sărbătoarea creştină a Bobotezei, fiind alipit la ritualul ortodox al îmblării preotului pe la case cu sfinţitul. Obicei larg răspândit pe timpuri, a început să dispară în a doua jumătate a secolului trecut, considerat actualmente o tradiţie specifică unor sate nistrene, şi întâlnindu-se în unele localităţi de pe ambele maluri ale cursului mijlociu şi inferior al Nistrului. Acest fapt a fost menţionat de folcloriştii P. Ştefănucă în Cercetări folclorice în Valea Nistrului-de-Jos (1937), N. Băieşu în Poezia obiceiurilor calendarice (1975), în Tradiţii etno-folclorice ale sărbătorilor de iarnă (2008) etc. Fiecare chiraleisar avea o cruce de lemn, numită chiraleisă, încrestată şi împodobită cu busuioc. Crucea şi refrenul sunt elementele creştine ale Chiraleisei. Fetele se străduiau să fure busuioc de la chiraleisă pentru vrăji de măritat făcute în aceeaşi seară. Chiraleisarii intrau în curtea gospodarului zicând „Chiraleisa, Doamne!”, recitau textul lângă fereastră şi înconjurau casa în timpul refrenului. În unele sate se intra în casa gospodarului şi se recita textul lângă masa ritualică, în timpul refrenului înconjurând-o. Obiceiul este însoţit de texte folclorice asemănătoare cu urările din finalurile Pluguşorului, Semănatului şi Sorcovei. În ziua de Bobotează, membrii cetei legau la chiraleisă un prosop şi o sfinţeau la Iordan. Obiceiul Chiraleisa, fenomen etno-folcloric pe cale de dispariţie, merită să fie reînviat şi transmis generaţiilor viitoare.