Articolul precedent |
Articolul urmator |
433 6 |
Ultima descărcare din IBN: 2023-06-02 22:25 |
SM ISO690:2012 BEN-NUN, Eti Leon. European Union’s national security. Development of national and international security systems. In: Strategia Securității Uniunii Europene în contextul Metamorfozelor Relațiilor Internaționale, 23 aprilie 2021, Chişinău. Chişinău: "Print-Caro" SRL, 2021, Vol.1, pp. 295-300. ISBN 978-9975-56-874-6. |
EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
Strategia Securității Uniunii Europene în contextul Metamorfozelor Relațiilor Internaționale Vol.1, 2021 |
||||||
Conferința "Strategia Securității Uniunii Europene în contextul Metamorfozelor Relațiilor Internaționale" Chişinău, Moldova, 23 aprilie 2021 | ||||||
|
||||||
Pag. 295-300 | ||||||
|
||||||
Descarcă PDF | ||||||
Rezumat | ||||||
În 2004-2003, Comisia Europeană a propus o nouă politică externă a UE, Politica Europeană de vecinătate: PEV cadru de Politici pentru reglementarea relațiilor uniunii cu vecinii săi de la Est și Sud. Motivul pentru o astfel de propunere de politică este în interesul UE de a fi înconjurată de state cu spirit stabil și prosper. Pentru UE, sprijinul pentru dezvoltarea politică și economică a vecinilor este cea mai bună garanție pentru pace, securitate și prosperitate pe termen lung. Prin politica europeană de vecinătate, UE încearcă să aducă o contribuție crucială care va face posibilă sprijinirea guvernelor acestor țări în atingerea obiectivelor lor de reformă politică și economică, oferindu-le să împărtășească beneficiile unei relații mai profunde. Țările vecine, la rândul lor, au un interes să profite la maximum de ceea ce UE are de oferit – stabilitate economică și piețe mai mari, experiență și cunoștințe în domeniul reformelor, legături culturale și de altă natură între populații. Politica europeană de vecinătate vine ca răspuns la interesele și la dorințele țărilor vecine Uniunii Europene, de la Marea Mediterană la Marea Caspică, care se referă la relații mai strânse – relații într-un format preferat astăzi, fără legătură cu ceea ce ne rezervă viitorul. În așteptarea celei de-a cincea extinderi pentru a include țările est-europene și mediteraneene în mai 2004, Uniunea Europeană (UE) a formulat din 2002-04 o nouă politică față de vecinii săi. Acesta a propus mai întâi redefinirea relației sale cu «Europa mai largă», adică cu țări precum Ucraina, Belarus și Moldova care ar putea avea dreptul de a fi candidate la aderarea la UE. În 2003, Comisia a reformulat Politica unei Europe mai largi pentru a include unele țări din Comunitatea Statelor Independente (CSI) (programator TACIS), precum și din spațiul mediteranean (programator MEDA). Din 2004, aceasta include și cele trei țări din Caucazul de Sud (PEV se adresează următoarelor țări: Algeria, Armenia, Moldova) ultima extindere a UE a jucat un rol major în lansarea acestei Politici. Primele discursuri ale politicii europene de Vecinătate (PEV), acum denumită oficial, subliniază natura reală a relațiilor care ar trebui luate între UE și vecinii săi în viitor: UE oferă «mai mult decât parteneriat» și participare la «totul, în afară de instituții» (Prodi, 2002). Prin urmare, PEV a fost formulată în mod clar ca o alternativă la extindere și ca o modalitate de a defini noi tipuri de relații cu statele terțe. |
||||||
Cuvinte-cheie Politică Europeană de Vecinătate, extindere a UE, politică externă, stabilitate economică., European Neighbourhood Policy, EU enlargement, foreign policy, economic stability. |
||||||
|