Deşi presupune două manifestări biologice de „esenţă patologică”, inflamaţia şi granularea, cicatrizarea reprezintă un proces fiziologic obişnuit în biologia reconstructivă a organismului şi funcţionează ca expresie a două funcţii suprasistemice, adaptarea şi morfogeneza. Cicatricea hipertrofică şi forma ei tumorală, cheloidul, apar consecutiv unui proces de stagnare cronică în stadiul de modelare corespunzător perioadei de imaturitate, fie prin persistenţa sau autoreproducerea continuă a unor cantităţi mari de produşi „imperfecţi” de metaplazie şi/sau structuri extracelulare, fie prin hiperproducţia de citokine şi TNF (Tumor Necrosis Factor) a limfocitelor T (sistemul imunitar), responsabile cu recunoaşterea şi tolerarea noilor structuri. În cazul primului mecanism (imflamaţie de structuri imperfecte), rezultă cicatricea hipertrofică, iar în cazul celui de-al doilea mecanism (hipervigilenţa limfocitară), rezultă cheloidul.