Este bine stiut ca fara respectarea patrimoniului privat sau de stat, nu poate fi conceputa existenta si bunul mers al unei comunitti, al unui stat de drept. Inca din antichitate s-a incercat protejarea patrimoniului comun sau privat, pedepsindu-se conform obiceiurilor vremii violarea patrimoniului. S-a constatat astfel ca autorii diferitelor furturi au nevoie de terte persone care sai ajutre la ascunderea bunurilor furate, la valorificarea acestora sau chiar la modificarea substantei bunurilor furate pentru a le face pierduta urma, ingreunand in acest mod recuperarea bunurilor respective si reintroducerea in patrimoniul din cre au fost scoase, in timp conturandu-se o infractiune strans legata de cea de furt , denumita infractiunea de tainuire. Recuperarea bunurilor scoase dintr-un. patrimoniu prin savarsirea unei fapte prevazute de legea penala este impiedicta daca aceste bunuri sunt primate sau dobandite de o alta persona, daca sunt transformate sau daca li se ilesneste valorificrea. Asemenea fapte prezinta pericol social, deoarece, facand sa li se piarda urma bunurilor si impiedicand in felul acesta reantoarcerea lor in patrimoniul din care u fost scose in mod illicit aduc atingere, ca si celelalte fapte prevazute ca infractiuni contra patrimoniului , reltiilor sociale patrimoniale. Umanitatea vazuta din perspective parcurgerii mai multor etape cronologice, a fost apreciata, ca avand rezultate remarcabile din prisma a doua aspecte: capacitatea acesteia de progresa multidimensional, de a acumula cunostinte, experienta, de a transmite aceste cunostinte si experiente, si respective de reduce efectele negative datorate progresului tehnologic, economic si psihosocil. In cursul diferitelor perioade istorice odata cu aparitia persoanelor care aduceau atingere patrimoniului, a aparut si necesitatea pedepsirii acestora, pentru a le determina sa nu mai savarseasca asemenea fapte.