Conceptul de competenţă de comunicare a constituit nucleul a numeroase studii de specialitate şi interdisciplinare în ultimele 5 decenii. Cu toate acestea, încă mai prezintă interes aparte pentru specialiştii din diverse domenii atât datorită valorii sale, cât şi din cauza a numeroase confuzii pe care le produce atunci când este interpretat. Articolul abordează noţiuni teoretice ce ţin de competenţa de comunicare, identifică componentele sale evocând câteva modele componenţiale. Se subliniază rolul şi responsabilitatea profesorului în dezvoltarea competenţei de comunicare, în special prin selectarea adaptarea si prezentarea de conţinuturi didactice astfel încât să vizeze dezvoltarea holistică a acesteia.

The concept of communicative competence has been the essence of numerous studies for over 50 years. Despite this, it still represents an attractive topic of research for many professionals both due to its importance and because of multiple confusions created by various interpretations of its meanings. The aim of this article is to throw light on some theoretical aspects that apply to the communicative competence, its components as approached in several models as well as teachers’ role and responsibility in its holistic development through selecting adapting and offering relevant educational materials.