„M-am născut român şi o să mor român, căci naţionalitatea este precum chipul sau încălţările.(...) Chiar dacă o bună parte din viaţa mea am vorbit şi am scris ruseşte, nu mi-am uitat totuşi limba mamei. Şi nu o voi uita şi nu mă voi dezice de ea niciodată… Nu există naţiune moldovenească şi limbă moldovenească după cum nu există naţiune şi limbă oltenească, bănăţeană, maramureşeană, bucovineană, transnistreană. Există români şi limba română şi punctum, vorba clasicului. Cu această convingere am să intru şi în mormânt” (Eugeniu Grebenicov) Nu e vorba de astrul Grebenicov, care încă sute de mii de ani va sclipi pe bolta cerească, ci de omul cu nume de astru (vorba distinsului patriot Vasile Puiu) Eugeniu Grebenicov. Ia fost predestinat să facă lucruri mari. Să ne amintim că numele Eugeniu reproduce nume personale greceşti, care la origine sunt compuse din eu „bine” şi gen „a zămisli, a naşte”, semnificaţia iniţială a numelor fiind „de neam bun, nobil”. Prin tot ceea ce a făcut în viaţa sa tumultoasă a demonstrat că şi-a meritat din plin numele primit prin botez în România Mare. Bunul nostru pământean, care a devenit deja o legendă ce înnobilează ştiinţa matematică şi cosmică, într-adevăr pare să fie din neam bun (precum a fost şi Eugeniu Coşeriu şi este Eugeniu Doga!), chiar foarte bun. S-a născut român şi a murit român cu sufletul dar şi cu actele în regulă, având cetăţenia română solicitată la Moscova. Savantul Grebenicov a deschis noi căi în galaxia matematică. Din adâncuri de ani, dânsul a intuit că înainte se merge învăţând, deprinzându-i şi pe alţii să asimileze cunoştinţe profunde şi vaste în domeniu, matematica devenind cerul vieţii sale. „Să nu îţi fie teamă să faci un pas mare, dacă trebuie. O prăpastie nu poate fi trecută cu paşi mici” spunea cunoscutul David Lloid George. Şi tânărul român din sudul Basarabiei, de la gurile Dunării, Eugeniu Grebenicov, fiu de preot a înţeles că o prăpastie (cum este cea cosmică), nu poate fi trecută cu paşi mici. Drumul spre calea sa cosmică l-a făcut paşi mari, foarte mari, comensurabili cu infinitatea Universului. A creat „Şcoala Grebenicov”, cunoscută în toată lumea. „Evocarea personalităţii enciclopedice a lui Eugeniu Grebenicov presupune o amplă incursiune în istoria unei vieţi închinate ştiinţei şi catedrei şi constituie o operă dificilă cu mari responsabilităţi şi rezonanţe, noi venind doar cu un modest florilegiu de amintiri, crochiuri, eseuri, interviuri şi secvenţe foto” notează scriitorul şi filozoful Dumitru Păsat în cuvântul său de deschidere la volumul „Omul şi asteroidul Grebenicov”, despre celebrul savant şi profesor, care a înscris pe orbita interesului universal geniul şi realităţile plaiului natal, ajungând a fi un magician al formulelor matematice, un Copernic al Basarabiei, care a înţeles că slujirea de neam este adevărata virtute a celui consacrat idealului uman, prin care poporul român vieţuieşte creator şi viguros, deopotrivă cu marile culturi ale lumii. „Am fost refuzat pentru că am declarat că vorbesc limba română şi pledez pentru Unirea cu România” spunea cu tristeţe marele savant. A fost refuzat la Chişinău şi primit cu braţele deschise la Moscova (Moscova ştie cum să strângă mărgăritarele). În alocuţiunea sa de la ceremonia de acordare a titlului onorific de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca din a. 2003 academicianul Eugeniu Grebenicov şi-a prezentat ferm apartenenţa lui la spaţiul românesc: „M-am născut român şi am să mor român, căci naţionalitatea este precum chipul său încălţările. Naţiunea „moldovenească” a fost inventată de Stalin ca şi „limba moldovenească”. Pe românii din Ucraina îi mai accepta ca români, însă pe cei din Moldova nu, ca nu cumva să le treacă prin gând ideea de a se reuni cu fraţii de peste Prut. E una din invenţiile cele mai diabolice ale comuniştilor de atunci, pe care o promovează insistent şi cei de acum. De aceea, nici nu vor să mă mute în Republică, probabil, fiindcă eu subliniez că sunt român şi vorbesc româneşte. Chiar dacă o bună parte din viaţa mea am vorbit şi am scris ruseşte, nu mi-am uitat totuşi limba mamei. Şi nu o voi uita şi nu mă voi dezice de ea niciodată. Sunt mândru şi solidar cu Academia de Ştiinţe a Moldovei, care a ştiut să apere demnitatea adevărului pe care trebuie să-l slujească. Nu există naţiune moldovenească şi limbă moldovenească după cum nu există naţiune şi limbă oltenească, bănăţeană, maramureşeană, bucovineană, transnistreană. Există români şi limba română şi punctum, vorba clasicului. Cu această convingere am să intru şi în mormânt”. Ulterior, în alocuţiunile sale de la Congresul al VIII–lea al Spiritualităţii Româneşti din 9 octombrie 2004, de la Simpozioanele CUCUTENI 5000 REDIVIVUS, organizate la Universitatea Tehnică a Moldovei (2008, 2010, 2012), la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi” din Iaşi şi la Universitatea „V. Alecsandri” de la Bacău (2009, 2011), de la marea sărbătoare a tuturor românilor de 1 decembrie (participant permanent din a. 1994 cu excepţia anului trecut) academicianul român (prin naştere şi suflare) Eugeniu Grebenicov a repetat în permanenţă această axiomă (nu matematică ci spirituală). Drept omagiu pentru contribuţia savantului matematician Eugeniu Grebenicov în ştiinţă, în anul 1991Comitetul Internaţional de Astronomie i-a dat unei planete mici din sistemul solar cu nr. 4262 numele “Grebenicov”. Dacă ne-am uita mai atent pe bolta cerească, am putea zări acolo şi Basarabia. De altfel, doar 12 români celebri, printre care Mihai Eminescu, George Enescu, Constantin Brâncuşi, Spiru Haret au numele eternizate pe firmamentul bolţii cereşti, dar Eugeniu Grebenicov „…era unicul român în viaţă, numele căruia îl purta un astru” (vorba maestrului Nicolae Dabija). Profesorul Eugeniu Grebenicov a încetat subit din viaţă la 29 decembrie 2013 la Moscova în urma unui atac de cord.