Profesorul Valeriu Dulgheru este un eminent inginer şi dascăl la Universitatea Tehnică a Moldovei, cu realizări deosebite în Tehnologia construcţiei de maşini, care este specialitatea inginerească de bază pentru toate celelalte ramuri industriale: electrotehnica, chimia industrială, industria alimentară, tehnologia agricolă, ecologia industrială, infrastructura urbanistică, transportul, adică fundamentul unei societăţi moderne. Dar pe lângă meseria de inginer, cercetător şi inventator, V. Dulgheru este mare iubitor de istorie, cunoscător al istoriei şi chiar scriitor de istorie. Dragostea pentru istorie vine din dorinţa de cunoaştere a trecutului, dorinţă care se naşte în primii ani de şcoală şi creşte mereu în anii adolescenţei, când se formează personalitatea fiecărui tânăr aflat la poarta vieţii. Cunoaşterea istoriei ţării tale, a neamului tău, precum şi pe cea a vecinilor, dezvoltă sentimentul apartenenţei etnice, înţelegerea contextului în care neamul nostru s-a născut, a crescut şi şi-a cucerit locul pe harta lumii, prin luptă şi chiar sacrificiu, timp de multe generaţii, alături de neamurile cu care ne-am însoțit la bine şi la rău timp de 2000 de ani. Aria etnică a poporului român, al muntenilor, oltenilor, maramureşenilor, ardelenilor şi moldovenilor se întinde de la Tisa în apus până la Nistru la răsărit, de la Carpaţii păduroşi în nord, până la Dunăre şi Marea Neagră în sud. De la vechii traci de acum 2700 de ani, de la geţii de pe Nistru, numiţi de istoricii antici tirageţi, de la neamurile dacice din Transilvania numiţi apulensi, napocensi, cotensi, buridavensi, suci, sensi, napaei, costoboci, carpi, saldensi, care timp de 30 de ani au luptat pentru independenţă, împotriva expansiunii romane din timpul împăraţilor Domiţian şi Traian, a început istoria veche a românilor. Ei descind din amestecul civilizaţiei geto-dacice formată pe timpul regelui Dromihete al geţilor, în contact cu civilizaţia elenă din marile colonii Olbia, Tyras, Histros, Tomis, Kalatis – mari oraşe greco-geto-romane pe la a. 100 d.Hr., în care înflorea cultura spirituală elenă şi cea materială romană. La 1812 jumătatea de est a Moldovei dintre Nistru şi Prut a fost răpită prin vicleşug, fiind cedată de către turci Rusiei. Rusia era în drum spre Constantinopol, iar ţările române – Moldova, Muntenia şi Transilvania, se aflau în calea lor. Nenumărate războaie ruso-turce şi ruso austriace-turce au distrus timp de 170 de ani (1711-1877) ţările române, dar mai ales Basarabia, ţară a răzeşilor şi mazililor. În fiecare din aceste războaie erau cam câte o sută de mii de soldaţi de ambele părţi care trebuiau să se hrănească din „resurse locale”. Cinste unui inginer care, pătruns de dragostea pentru Neam, a înţeles datoria sa de astăzi: de a scrie pentru toţi românii basarabeni o minunată carte de istorie. Citiţi-o cu dragoste şi încredere!