În vara anului 2020 echipa mixtă a Universității de Stat din Moldova şi Agenţiei Naţionale Arheologice a continuat cercetările arheologice perieghetice și de salvare în bazinul râului Cogâlnic. Unul dintre punctele de atenție sporită, ca și în anii anteriori, a fost microzona com. Lipoveni (r-nul Cimișlia), unde, după mai mulți ani de căutări, a fost identificat pe teren situl arheologic cunoscut în literatura de specialitate cu denumirea Lipoveni I și a fost realizat un sondaj de salvare la situl Lipoveni II - La Nisipărie. Așezarea Lipoveni I a fost descoperită în anul 1956 de către N. Chetraru și E. Rikman, cu ocazia documentării vestigiilor arheologice adunate de localnici din cariera de nisip din apropiere (Fig. 1). Situl se află la NV de localitate, pe marginea unei râpe formate de un pârâiaș demult uscat, însumând o arie de cca 200×400 m. De la suprafața solului N. Chetraru și E. Rikman au recuperat fragmente ceramice lucrate la roata olarului din pasta fină și zgrunțuroasă, de culoare roșietică și cenușie, dar și fragmente de vase lucrate cu mâna, lut ars și oase de animale. Situl a fost atribuit culturii arheologice Sântana de Mureș-Cerneahov din perioada migrației goților (sec. III-IV d. Hr.). În urma documentării noastre, de pe o suprafață de cca 30×60 m au fost colectate materiale arheologice care se atribuie la două nivele de locuire: culturii arheologice Sântana de Mureș-Cerneahov și epocii moderne (sec. XVIII-XIX) (Fig. 2-3), cele din urmă fiind puse în legătură cu satul aflat în apropiere Ivanovca sau Ivanovca Veche (azi dispărut), de la care s-a mai pastrat o singură casă. Din acest considerent propunem să redenumim situl Lipoveni I - La Ivanovca. Intervenția de salvare din anul 2020 în situl Lipoveni II - La Nisipărie a avut drept scop cercetarea unei mici porțiuni de teren cu grad sporit de degradare de la marginea carierei de nisip, aflat la SE de secțiunea VII/2019. Pe teren s-a constatat că extracțiile de nisip pe sectorul unde urmau să fie continuate cercetările au afectat patru complexe adâncite, solul negru fiind decapat în anumite cazuri până la nivelul stratului steril. Pentru recuperarea vestigiilor arheologice păstrate în solul bulversat, dar și in situ, cât și a resturilor complexelor care se adânceau în stratul steril, în continuarea laturii sud-estice a secţiunii VII, trasată în anul 2019, sub un unghi de 20° față de axa N-S a fost deschisă secţiunea VIII, cu dimensiunile de 4×16 m. Porţiunea intactă a însumat la nivelul stratului steril o suprafaţă de cca 48 m.p., conturul ei fiind determinată de limita extracţiilor ilicite de nisip. Drept rezultat al săpăturilor arheologice, au fost identificate şi cercetate integral sau parţial 9 complexe, toate fiind gropi (nr. 93-101). Patru complexe (nr. 94, 96, 97, 99) au fost afectate de lucrările de exploatare a nisipului, iar cinci (nr. 93, 95, 99, 100, 101) au fost cercetate doar parțial, din cauza extinderii lor în spațiul agricol, dezvelirea lor completă urmând a fi definitivată în anul următor. Cu unele excepţii, materialele arheologice colectate din gropi datează din prima epocă a fierului, perioadă căreia atribuim şi complexele respective. Vestigii arheologice importante au fost descoperite atât în aria cercetată prin săpături, cât şi pe suprafaţa sitului, în zone complet sau parţial distruse de extracţii de nisip sau lucrări agricole. După materialul din care au fost confecţionate, remarcăm diferite piese din argint, bronz, fier, lut, os şi piatră. Colecţia pieselor de inventar include arme, ustensile, piese de podoabă, precum și trei monede: Imperiul Otoman, Suleyman I (926-974 AH/1520-1566), aspru, grupa II (1540-1555), atelier neprecizat; Moldova, Alexandru cel Bun (1400-1432), pul, tip V; Regatul Suediei, Christina (16321654) schilling, fals (Fig. 4-6). Ca şi în anii anteriori, cel mai numeros este materialul ceramic. Predomină fragmentele de vase lucrate cu mâna, din pastă neagră-cenuşie şi cafeniecenuşie, ornamentate cu caneluri, linii incizate şi brâuri, care datează de la începutul primei epoci a fierului (sec. XII-X î.Hr.). Mai reduse ca număr sunt fragmentele de vase lucrate cu mâna din pastă grosieră sau la roată din pastă fină şi zgrunţuroasă de culoare cenuşie, datând din perioada de început a migraţiilor (sec. IV d.Hr.). Câteva resturi ceramice se atribuie nivelului de locuire traco-getic (sec. VI-V î.Hr.) şi celui databil în evul mediu târziu (sec. XV-XVII). Importante sunt şi cele cca 880 de fragmente de resturi faunistice recuperate, analiza cărora a demonstrat, ca şi în anii anteriori, o predominare netă a oaselor de vite cornute mari în toate nivelurile de locuire atestate aici şi o varietate de specii mai mare pentru orizonturile culturale datând din era creştină.