În anul 2020, la periferia de N a așezării din prima epocă a fierului de la Saharna „Țiglău”, a fost cercetată o înmormântare dublă. Ca urmare a investigațiilor arheologice, s-a stabilit că înmormântarea a fost amenajată direct pe nivelul antic de călcare și a fost înconjurată de lespezi de piatră din calcar. Plecând de la traseul pietrelor descoperite, putem presupune că structura din piatră a avut o formă rectangulară (Fig. 1, 1). Urmele acesteia au fost identificate pe o lungime de cca 1,50 m, în partea de nord, și pe o lățime de cca 0,30 m, în partea de est. Din acest loc provine și un bloc de piatră, parțial fasonată, de formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 0,60×0,30×0,10 m (Fig. 1, 4). După toate probabilitățile, lespedea a servit drept acoperământ pentru mormântul cercetat. Nu dispunem de suficiente date privind poziția și orientarea defuncților. Totuși, plecând de la descoperirea in situ a falangelor palmare și plantare, putem considera, la nivel ipotetic, că unul din cei doi defuncți a fost depus în poziție chircită, pe partea stângă, cu capul spre N. Inventarul funerar ce însoțea cele două schelete este reprezentat de o cupă, care a fost depusă sub peretele de est al structurii din piatră (Fig. 1, 1, 5). Ea a fost modelată cu mâna dintr-o pasta de lut bine frâmântată, degresată cu nisip și șamotă mărunțită. Culoarea variază de la cenușiu până la cafeniu deschis. Ca urmare a restaurării vasului, s-a stabilit că acesta are corpul globular, gâtul cilindric și marginea evazată. Fundul, bine profilat, are forma de umbo (Fig. 1, 6). Dimensiunile recipientului sunt: H –7,7 cm; Dgură – 9,6 cm; Dmax – 10,5 cm; Dfund – 4,8 cm. Osemintele umane descoperite provin de la doi indivizi, notaţi individul A şi individul B. Individul A este reprezentat parţial, însă sunt prezente părţi din toate regiunile scheletice (Fig. 2, 1). Degenerarea articulară avansată, aspectul osteoporotic accentuat al ţesutului osos humeral şi femural, suturile craniene obliterate şi gradul avansat de uzură dentară indică o vârstă biologică, în momentul decesului, de cca 55-60 ani (adult bătrân sau maturus III). Sexul masculin a fost atribuit după robusticitatea accentuată a osaturii, caracteristicile segmentului cranian (Fig. 2, 2) şi cele ale centurii pelviene. În baza osaturii foarte robuste și masive, considerăm că acest individ se încadrează, cel puţin, în categoria staturală masculină mare (170179,9 cm). Situaţia dentară a fost apreciată doar la nivelul arcadei inferioare. Uzura coroanelor este de tip atriţie, produsă fiziologic prin procesul de masticaţie, conformă cu vârsta biologică (Fig. 2, 4, 5). Niciun dinte, păstrat în alveole, nu prezintă carii. Dintre patologiiile osoase se evidențiază osteoartrita (Fig. 2, 7) și hernia intervertebrală (Fig. 2, 8). Atât periostul oaselor postcraniene, cât şi tabula ossis cranii, sunt exfoliate şi crăpate – dovadă a expunerii, în vechime, a osemintelor la variaţii de temperatură şi umiditate („aerial weathering”). În plus, suprafaţa resturilor este afectată şi de factorii pedologici, prin fenomenul de „subaerial weathering”, care a modificat culoarea spre cenușiu (Fig. 2, 6) şi a condus la fisurare. Individul B este slab reprezentat (Fig. 3, 1). Gradul de fragmentare este accentuat, niciun element scheletic nu este întreg. Aspectul osteoporotic moderat al ţesutului osos din fragmentele diafizare humerale şi femurale, suturile craniene parţial obliterate (Fig. 3, 3) şi aspectul alveolelor dentare indică o vârstă biologică, în momentul decesului, de cca 50 de ani (adult de vârstă mijlocie spre bătrână sau maturus II-III). Sexul masculin a fost atribuit după gradul ridicat de robusticitate al osaturii, relieful supraorbitar accentuat, grosimea mare a marginii supraorbitare şi grosimea mare a stratului diploe (Fig. 3, 3). Statura scheletică nu a putut fi calculată. Dintre patologiile dentare, menţionăm două căderi dentare, produse în timpul vieţii, şi un abces apical (Fig. 3, 5). Partea conservată a diafizei femurale este curbată considerabil în direcţie antero-posterioară, ceea ce poate fi un indicator al activităţilor ecvestre și al mobilității terestre. Rupturile şi fisurile care au condus la fragmentarea elementelor scheletice sunt produse post-mortem în vechime, doar câteva fiind de dată recentă (din timpul decopertării). Pe partea stângă a craniului (Fig. 3, 4-7) sunt urme de oxizi metalici, rezultate în urma contactului acestor oase cu un obiect metalic, depus împreună cu defunctul. Faptul că în spațiul cercetat și cel din proximitatea înmormântării nu au fost descoperite obiecte metalice poate fi explicat prin practica reînhumărilor și strămutărilor, atestată în necropola din apropiere. Această observație poate fi susținută și de exfolierea și crăparea scheletului cranian și post-cranian în cazul invididului A, ca urmare a expunerii cadavrului.