Suntem obişnuiţi să folosim în limbajul curent sintagma „inventarea roţii” şi să caracterizăm această realizare a minţii omeneşti ca pe o realizare epocală, care a deschis noi perspective dezvoltării civilizaţiei. În acelaşi timp, rămânem stăpâniţi de un sentiment de mirare generat de saltul spectaculos al unei gândiri arhaice inginereşti a oamenilor vremurilor trecute şi de întrebarea legată de modul în care a fost posibilă realizarea acestui uriaş pas. După cum se ştie, primul vehicul pe roţi cunoscut a fost reprezentat printr-un număr de pictograme descoperite în oraşul Ur din Mesopotamia. Această realizare este datată din perioada anilor 4000-3500 î.e.n. A trebuit să se mai aştepte aproximativ 2500 de ani pentru ca mintea omenească să asocieze organic două osii, din care prima orientabilă, şi patru roţi pentru a forma o căruţă. Rezultă foarte clar modul lent de evoluţie al gândirii creative, combinatorii, asociative. În fine, au mai trecut alţi 4700 de ani pentru ca cele două roţi coaxiale ale primului vehicul să fie dispuse în acelaşi plan şi să se obţină stabilitatea necesară prin mişcare a cunoscutului vehicul, numit astăzi bicicletă. Precizăm că primul model de bicicleta a fost inventat de germanul Karl Drais von Sauerbronn în 1816. Cum a fost posibil acest lucru, care au fost cauzele care l-au generat şi stimulat, care au fost etapele prin care s-a trecut pentru a ajunge la roată, lagăre, osie, iată întrebările care se pun şi la care în cele ce urmează se prezintă o serie de răspunsuri generate de analiza condiţiilor şi posibilităţilor timpului şi de logică. Este o arheologie a inventării roţii sau mai corect a sistemului osie cu două roţi solidare. În principiu, astăzi creaţia tehnică are două motivaţii: prima şi cea mai veche rezultă din necesitatea de a îmbunătăţi şi utiliza ceva existent, iar a doua se referă la pasiunea de a crea, nu întotdeauna cu scop util, ci de dragul de a crea, de a căuta noul, care ulterior, mai devreme sau mai târziu, să fie aplicat în viaţa curentă. Acest al doilea mod de creaţie a apărut mult mai târziu pe scara dezvoltării societăţii, probabil când oamenii au acumulat şi si-au definit un număr suficient de mare de noţiuni. Din acest motiv este de presupus că inventarea roţii este o urmare a existenţei şi a observaţiei unei soluţii primare conştientizate utile şi necesare şi nu a creaţiei pentru creaţie. Inventarea roţii a fost urmarea unei acumulări de observaţii, de tehnici rudimentare, de asocieri şi de perfecţionare a acestora ca urmare a unor necesităţi curente ale vieţii. În cele ce urmează se va prezenta o posibilă evoluţie şi succesiune de acumulări şi observaţii, care au dus la apariţia sistemului de două roţi solidare cu osia şi ulterior la roata liberă.