Forma de organizare teritorial-administrativă a Republicii Moldova a cunoscut un şir de modificări în ultimele decenii, urnărind scopul de raţionalizare şi eficientizare a actului de guvernare, aceste schimbări au vizat stabilirea cadrului juridic pentru satele (comunele) şi oraşele (municipiile) şi unităţile administrativ-teritoriale ale R.M. Menţionăm că exercitarea puterii în stat se efectuează de sus în jos, iar în acest şir ierarhic, satul ocupă treapta de jos al acestei verticale. Cu toate acestea principiul cel mai important enunţat de divizarea teritoriului ţării în unităţi administrativ-teritoriale este cel al asigurării realizării principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice şi independenţa actului de guvernare locală. În acest fel satul reprezintă o entitate definită amplasat pe ţesătura structurii administrativ-teritoriale al ţării. Ca parte a uniei structuri, această unitate menţine legături multiple cu entităţile vecine şi cu centrele politice, economice, culturale etc. Perspectiva activităţii urbanistice raportată la satul moldovenesc este una globală, unde legăturile economice, sociale ş.a. asigură racordarea localităţii la reţeaua unică care formează statul Republica Moldova. Totodată satul duce o viaţă autonomă, sieşi suficientă, care trebuie să asigure populaţiei condiţii comfortabile de trai şi acces la toate facilităţile vieţii moderne (social-culturale, edilitar-gospodăreşti). Legea privind organizarea administrativ-teritorială a R. Moldova divizează teritoriul ţării, sub aspect administrativ, în unităţi administrativ-teritoriale: raioane, oraşe şi sate1 . Iar în articolele 5, 6 şi 7 din capitolul II le descrie caracteristicele, lucru întru totul necesar din punc de vedere administrativ. Însă rolul urbanismului ca ştiinţă, şi ca activitate, este reconsiderarea spaţiilor habitatului uman întru asigurarea condiţiilor egale de trai, muncă şi odihnă. Sub aceste aspecte (nivelul de comfort, dotări social-culturale, acces la servicii economice şi inginereşti) satul trebui să asigure populaţiei aceleaşi facilităţi de care se bucură populaţia orăşenească din R. Moldova, iar dacă realitatea este alta, atunci problema constă în calitatea actului de guvernare nu într-o deosebire de esenţă dintre sat şi oraş. Subiectul abordat în comunicarea de faţă nu este nici pe departe unul simplu, iar la o analiză mai atentă descoperă unele probleme cărora nu se poate răspunde concis. Astfel, întrebarea „care este perspectiva satului moldovenesc?” şi încă prin prisma activităţii urbanistice poate pune la încercare pe orice specialist, variabilele care sunt punse în ecuaţia de faţă fiind multe: evoluţia demografică, economică, social-politică, pănă şi schimbările climaterice şi de mediu ne pun în faţa unei probleme defel uşoare. Este necesar de menţionat că urbanismul este o ştiinţă pluridisciplinară, specrul domeniilor care într-un fel sau altul se află în vizorul activităţii urbanistice variază de la economie la protecţia mediului. Această deschidere către alte domenii de cercetare este determinată de scopurile activităţii de urbanism: a) utilizarea raţională şi echilibrată a terenurilor necesare funcţionării localităţilor; b) determinarea structurii funcţionale a localităţilor; c) asigurarea unei locuiri corespunzătoare cerinţelor şi nivelului de dezvoltare a societăţii; d) asigurarea esteticii compoziţionale în realizarea cadrului construit şi amenajarea cadrului natural din localităţi; e) protejarea populaţiei, cadrului natural şi construit contra poluării, riscurilor naturale şi tehnologice previzibile; f) protejarea, conservarea şi acordarea statutului corespunzător de valoare monumentelor culturii şi naturii1 . Logica unui asemenea demers ne obligă să parcurgem, fie doar la suprafaţă, un traseu cu începutul în trecut pentru a avea o imagine cât de vagă a ceea ce a fost şi ce este satul moldovenesc, ca apoi să încercăm să-l proiectăm într-un viitor îndepărtat. Pentru a putea urmări parcursul dezvoltării satului moldovenesc sub aspect urbanistic este necesar înţelegerea faptului că aplicarea unor principii, care pot fi numite urbanistice, adică a unor norme şi standarde, în toate activităţile responsabile de dezvoltarea localităţilor, ţine de necesitatea asigurării unui echilibru între evoluţia în ascendenţă a componentei economice şi sfera vieţii socialculturale. Iar istoric perioada de progres tehnic şi industrial care a impulsionat dezvoltarea economiei regiunii date este identificat cu instaurarea regimului totalitar comunist şi formarea RSSM. Iar atenţia manifestată de către puterea centrală pentru satul maldovenesc a fost determinată de mai multe interese, una dintre care a fost сrearea unei economii bazată pe agricultură şi pe industria agricolă şi alimantară, şi pentru aceasta satului moldovenesc i-a fost sortit să devină „centrul economic şi cultural” al republicii socialiste. Lucru pe departe nou pentru spaţiul dat, în care, agricultura întotdeauna a fost îndeletnicirea de bază a populaţiei, însă această realitate istorică nouă a schimbat raportul de forţe dintre sat şi oraş, satul devenind un element important în economia ţării. O economie prosperă necesită un sat prosper. Acest adevăr a fost bine cunoscut, iar în vederea reglementării lucrărilor de proiectare şi construcţie în satele din uniunea sovietică, inclusiv în RSSM, au fost luate un şir de hotărâri în cabinetul central al PC din URSS. Din acestea fac parte hotărârea nr. 931 a Comitetului Central al PCUS al Sovietului Miniştrilor din Uniunea Sovietică din 31.07.1957 „Despre dezvoltarea construcţiilor locative în URSS” în care este planificată mărirea fondului locativ în toată uniunea, conform acesteia în RSSM suprafaţa locuinţelor individuale terbuie să se mărească cu 0,7 mln.m22 ; sau hotărîrea nr. 728 a Comitetului Central al PCUS al Sovietului Miniştrilor din Uniunea Sovietică din 12.09.1968 „Despre reglementarea construcţiei în sate” care abordează exclusiv procesul de dezvoltare a satelor şi aprecia „muncă enormă pentru a transforma vechile sate şi cătune în aşezări moderne şi amenajate”3 . În general perioada sovietică este considerată una în care satul moldovenesc a prosperat, din punc de vedere urbanistic sa lucrat la formarea unor localităţi moderne, punându-se accent pe formarea centrelor publice, sistematizarea funcţională a teritoriului, asigurarea accesului la utilităţile edilitar-gospodăreşti. Pentru a aprecia scara la care se desfăşurau lucrările de dotare social-culturală a localităţilor putem menţiona faptul că spre anul 1980 în RSSM funcţionau 1862 de case de cultură iar din 1956 pînă în 1985 au fost construite mai mult de 1500 de clădiri pentru şcolile de cultură generală4 . Satul moldovenesc de astăzi poate fi comparat cu o omidă care de 25 de ani se află în starea de metamorfoză care nu ştim cânt se va termina şi când va devedi un fluture fermecător. Căci cât de gloriaosă nu s-ar părea perioada sovietică pentru localităţile rurale din R. Moldova, procesul devenirii acestora a rămas suspendată. Actualmente centrele publice constituie o „fuziune” unde obiectivele administrative, publice şi deservire se întreţes cu clădiri locative, iar revenirea la dreptul de proprietate privată face şi mai grea soluţionarea problemei unităţii nucleului central. Accesul la apă potabilă curentă şi canalizare rămâne un obiectiv de primă necesitate pentru majoritatea localităţilor rurale. Reţeaua de străzi intrasătească se află la cel mai prost nivel posibil. Agricultura industrială a R.M. s-a dovedit a fi nepregătită pentru economia pieţii libere, iar schimbarea paradigmei ideologice a scos la iveală incapacitatea omului sovietic de a guverna eficient macăr şi proprietăţile sale. Care este perspectiva satuluimoldovenesc, şi ce poate propune activitatea de urbanism în vederea creării premiselor pentru o dezvoltare raţională a localităţilor rurale? Aceasta este întrebarea ce ne preocupă. Satul moldovenesc are un potenţial economic sporit, ne-o demonstrează posibilităţile activităţii agricole şi perspectivele dezvoltării antreprenoriatului mic şi mijlociu, acestui potenţial trebuie să-i corespundă un mediu de trai decent şi comfortabil. Aici intervine activitatea de urbanism care oferă cel mai bun model pentru dezvoltarea teritorial-urbanistică a localităţii, având în vedere difuncţionalităţile şi priorităţile de tot tipul. Am menţionat mai sus că urbanismul este o activitate pluridisciplinară, fapt datorat multidimensionalităţii actului de reglementare urbanistică, deaceea considerăm oportun examinarea acestor dimensiuni de acţiune a activităţii de urbanism ca elemente responsabile de formarea condiţiilor de trai, muncă şi odihnă corespunzătoare cerinţelor moderne. Dimensiunea cea mai cuprinzătoare şi care greşit este asociată cu finalitatea activităţii urbanistice este cea ce ţine de sistematizarea teritorilă a localităţilor. Diversitatea activităţilor şi beneficiilor necesită o delimitare a teritoriului după funcţionalitatea acestuia. Aici scopul urmărit este crearea zonelor funcţionale distincte, rezervate unei activităţi de bază (zona locativă, zona de utilităţi publice, zona comunală ş.a). Drept rezultat se urmăreşte formarea centrulor publice în sate unde sunt concentrate instituţiile administrative, culturale şi deservire. Atenţie se acordă raţionalizării a folosirii teritoriilor zonei locative în special pentru terenurile construcţiilor noi, în condiţiile în care majoritatea satelor nu dispun de terenuri de rezervă pentru extinderea zonelor locative, aceasta se execută prin scoaterea din circuit a terenurilor agricole limitrofe deaceea folosirea terenurilor noi necesită raţionalizare – micşorarea suprafeţei parcelelor, delimitarea regulată a parcelelor ş.a. Zonificarea funcţională a teritoriului este importantă pentru că asigură delimiteare după destinaţie a corpului satului asigurând totodată necesarul de terenuri pentru o activitate sau alta împiedicând situaţiile de apariţie a vecinătăţilor care se deranjează, de ex. unităţi de producere în zona locativă. Dimensiunea social-culturală se manifestă prin dezvoltarea reţelei obiectivelor publice, culturale şi deservire. Am menţionat deja importanţa acordată formării centrelor publice, acestea trebuie să asigure în totalitate necesităţile multilaterale ale populaţiei. Organizarea centrelor publice prevede, pe lângă clădirile administrative, construcţia/reconstrucţia instituţiilor şcolare şi preşcolare; obiective de deservire şi de alimentaţie publică; zone de agrement; sport şi odihnă ş.a. toate acestea cu amenajarea spaţiilor verzi transformau satul într-un spaţiu pe deplin autonom în ceea ce priveşte desvăşurarea vieţii culturale şi sociale. Obiectivul principal al acestei dimensiuni este acoperirea tuturor categoriilor de vârstă a populaţiei satului. Incluziunea copiilor şi tineretului, a bătrânilor în activităţile publice duce la mărirea coeziunii sociale şi la creşterea conştiinţei civice a populaţiei. Dificultatea şi cel mai important impediment în realizarea acestor proiecte consta în faptul că dezvoltarea centrelor publice cu noile obiective este prezăvută din contul construcţiilor locative existente din centrul localităţilor, deci realizarea acestora presupune transformarea totală a structurii centrale a satelor, soluţii încă prea radicale pentru satul moldovenesc, conservator prin esenţă. Dimensiunea tehnico-edilirată a activităţii urbanistice pune în lumină elementele mai puţin vizibile ale vieţii cotidiene în ceea ce ţine de asigurarea comfortului zilnic, şi anume, necesitatea asigurării localităţilor rurale cu apă potabilă curentă, canalizare, comunicaţii etc. Iar această dimensiune nu reprezintă un compartiment aparte ci necesită a fi implementat odată cu realizarea soluţiilor de planificare. Pentru asigurarea viabilităţii zonelor funcţionale, pentru menţinerea unui centru public mereu activ este necesar un sistem bine-dezvoltat de reţele inginereşti, de la străzi şi drumuri la legătură telefonică. Ori este greu să ne imaginăm impementarea unei tezei precum „asigurarea populaţiei cu condiţii comfortabile de trai, muncă şi odihnă” fără asigurarea accesului la apă curentă şi canalizare. Activitatea urbanistică acordă prioritate acestei dimensiuni a dezvoltării satelor, se identifică sursele de alimentare cu apă, se stabileşte reţeaua de conducte magistrale de alimentare cu apă şi canalizare, necesitatea staţiilor de pompare, localizarea staţiilor de epurare. Din punct de vedere urbanistic apare necesitatea abordării „în pachet” a problemelor alimentare cu apă şi canalizare, pentru a reduce sau a evita efectele dezastruase pentru starea mediului înconjurător, în cazul lipsei reţelei de canalizare în timp ce populaţia are acces la apă curentă. Acestea sunt doar unele aspecte ale activităţii urbanistice în raport cu localităţile rurale, desigur subtilităţi sunt mai multe iar elementele care îşi lasă amprenta în dezvoltarea satului sunt uneori ascunse şi acţionează indirect. Deaceea ideia şi tema comunicării de faţă a vrut să trateze perspectivele satului moldovenesc anume din perspectiva activităţii urbanistice care oferă o viziune globală asupra direcţiilor prioritare de dezvoltare şi acţionează cu o anumită doză de previziune scopul fiind de a elimina posibilele impedimente înainte a acestea să devină probleme persistente. Perspectiva satului moldovenesc depinde de mai mulţi factori, investiţii, pieţe de desfacere, reţele de comunicaţii, dezvoltarea economică şi politică a ţării, demografia ş.a. însă după cum am menţionat acesta ascunde un potenţial imens care trebuie valorificat, iar activitatea de urbanism îşi are contribuţiile sale în realizarea în realizarea acestui scop. Iar obiectul de studiu, adicasatul moldovenesc, l-am ales datorită importanţei care îl are pentru prosperitatea ţării, fiind trapta de jos a verticalei administrativ-teritoriale acesta este temelia pe care se construiește statul Republica Moldova.