“Angajare de clovn”, ultima piesă scrisă de dramaturgul Matei Vișniec, înainte de a pleca din România, ilustrează destinul a trei clovni bătrîni venți să se angajeze. Anunțul îi reunește pe cei trei vechi colegi de circ și din prieteni îi transformă în adversari, angajându-i într-o competiție, fiecare încercând să-și arate meritele, o iluzorie glorie de odinioară, aducând niște dovezi jalnice și nesigure. Traseul parcurs de cele trei personaje trece de la tachinări la invidie, cu sarcastică neobrăzare, la îmbrățișări cu lacrimi, manifestând un amestec de cruzime, tandrețe și infantilism, gata să dea totul pentru ultimul truc, pentru a arăta că mai sunt buni de ceva, că mai sunt în stare să dea o ultimă reprezentație. Sentimentele trăite de cele trei personaje: teama de eșec, angoasa, alienare, pierderea identității, abrutizarea, fixațiile obsesive, sumbrele presimțiri ne demonstrează că posibilitatea de a-și reface propriile existețe se reduc la minim și le uniformizează destinele. Textul este construit pe clarificarea relațiilor între cei trei parteneri de scenă, pe prezentarea talentelor pentru a se impune în fața celorlalți, pentru a-i convinge că au un mod de viață diferit, cu succese profesionale, având exhibițiile mai degrabă jalnice. Dar în realitate toți cei trei clovni bătrâni își construiesc o identitate neautentică și se opun în mod fals unul altuia. Toți sunt niște amărâți, niște ratați, detestându-se mutual. Amestecul dintre ficțiune și realitate este de un dozaj bine echilibrat, încât farsa trece într-o crudă scenă a vieții. Iar exclamația unuia dintre clovni: „Oricine poate să fie Peppino. Sunt mii de Peppino. Toată lumea poate să fie Peppino." ne arată că soarta acestora poate să ne fie hărăzită fiecăruia dintre noi.