The prefix „cyber” is often found in the 21st century literature. When we speak about „digital literature” we refer to the narrative or poetic form that uses the characteristics of a computer device. As the text anchors digitally, the possibilities of synchronization direct the images to sound, video, painting, music. The multimedia interferences give the literary work a cinematic connection, the flexible properties of the technical system transform the poetic reality into a cybernetic agreement. The existence of cinematic elements, such as: camera angles, camera movement, film light allow the interpenetration of stimulating aspects of poetic production. Thus, within these components we identify a series of techniques that are used to relate certain events, description or expression of emotions, feelings. The intervention of any type of mechanism, in order to create an image as real as possible urges the reader-viewer to participate voluntarily and inventively in the act of creation. The genres and subgenres of digital poetry are constantly emerging due to the development of Information Communication Technologies, social networks, great opportunities and free access to the Internet. The priority of digital literature considerably increases the potential of inventiveness towards the use of different information technologies, and the text is developed through new strategies and ways to expose the innovative, comfortable, pleasant, useful and accessible thoughts to any internet user. Poetry acquires new forms, meanings, reactions that arouses interest in reading, watching, listening, imaginary palpation. Forms of digital poetry transform words and letters into objects that can be manipulated through the effects produced by technology. The text initially appears as a form of knowledge, then, it is organized in new forms of art: visual, plastic, decorative, applied. Eighty and twentieth-century poets, with notable representatives such as Pier Paolo Pasolini, Ernst Ingmar Bergman, Luis Buñuel Portolés, Lawrence Donald Clark, Mircea Cărtărescu, Emilian Galaicu-Păun, ŞtefanManasia, Hendrik Jackson, Roberto Bolaño, etc., were concerned of cinematic poetry or cin (e) poetry, were attracted by the effects its products.

Prefixul ,,cyber” este des întâlnit în literatura secolului XXI. Când vorbim de „literatură digitală” ne referim la forma narativă sau poetică care folosește caracteristicile unui dispozitiv informatic. Pe măsură ce textul ancorează în digital, posibilitățile de sincronizare îi direcționează imaginile spre sonor, video, pictură, muzică. Interferențele multimedia redau lucrării literare racordare cinematografică, proprietățile flexibile la sistemului tehnic transformă realitatea poetică întrun acord cibernetic. Existența elementelor cinematografice, precum: unghiurile camerei, deplasarea camerei, iluminarea filmului permit interpătrunderea aspectelor stimulatoare de producere poetică. Astfel, în cadrul acestor componente identificăm un șir de tehnici care sunt utilizate pentru relatarea anumitor întâmplări, evenimente, descrierea sau exprimarea emoțiilor, sentimentelor, trăirilor sufletești. Intervenirea oricăror tipuri de mecanisme, pentru a crea o imagine cât mai real posibilă, îndeamnă lectorul-telespectator să participe volitiv și inventiv la actul de creație. Genurile şi subgenurile poeziei digitale sunt în continuă apariție datorită dezvoltării Tehnologiilor Informaționale de Comunicare, rețelelor de socializare, oportunităților mari şi libere de accesare a internetului. Prioritatea literaturii digitale sporeşte considerabil potenţialul de inventivitate spre utilizarea diferitor tehnologii informaţionale, iar textul se dezvoltă prin noi strategii şi modalităţi de a expune gândurile inovativ, comod, plăcut, util şi accesibil oricărui internaut. Poezia capătă noi forme, sensuri, reacții ce stârnesc interesul pentru lecturare, vizionare, audiere, palpare imaginară. Formele de poezie digitală transformă cuvintele şi literele în obiecte care pot fi manipulate prin intermediul efectelor produse de tehnologie. Textul apare iniţial ca formă de cunoaștere, apoi, este organizat în noi forme de artă: vizuală, plastică,decorativă, aplicată. Poeţii optzecişti şi douămiişti, cu reprezentanţi de seamă, precum Pier Paolo Pasolini, Ernst Ingmar Bergman, Luis Buñuel Portolés, Lawrence Donald Clark, Mircea Cărtărescu, Emilian Galaicu-Păun, Ştefan Manasia, Hendrik Jackson, Roberto Bolaño etc., s-au preocupat de poezia cinematografică sau cin(e)poezie, au fost atrași de efectele care le produce.