Articolul precedent |
Articolul urmator |
632 16 |
Ultima descărcare din IBN: 2023-11-12 18:43 |
Căutarea după subiecte similare conform CZU |
378.1:72(091)"XX" (1) |
Învățământ superior. Universități. Cursuri universitare (2533) |
Arhitectură (635) |
SM ISO690:2012 STARŢEV, Ala. Şcoala Bauhaus. Constituire şi dezvoltare. In: Învățământul artistic – dimensiuni culturale, 19 aprilie 2019, Chişinău. Chișinău, Republica Moldova: 2019, T, p. 53. ISBN 978-9975—84-088-0. |
EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
Învățământul artistic – dimensiuni culturale T, 2019 |
|||||
Conferința "Învăţământul artistic – dimensiuni culturale" Chişinău, Moldova, 19 aprilie 2019 | |||||
|
|||||
CZU: 378.1:72(091)"XX" | |||||
Pag. 53-53 | |||||
|
|||||
Descarcă PDF | |||||
Rezumat | |||||
Bauhaus — instituţie de învăţământ superior, dar şi un curent artistic extrem de influent al sec. XX în: arhitectură, artele plastice, mobilier şi decorări interioare etc. Îşi face apariţia, acum 100 de ani (aprilie 1919), in oraşul german Weimar. Această şcoală şi mişcare artistică, generată de Walter Gropius, a funcţionat la maxima sa anvergură între anii 1919—1933, în cele trei oraşe: Weimar (1919—1925), Dessau (1925—1932) şi Berlin (1932—1933). După primul război mondial arhitecţii căutau să asigure pentru oameni condiţii de muncă, locuinţe sănătoase şi confortabile. Aceste idealuri au constituit discipline de învăţământ superior la şcoala de arhitectură, condusă de Gropius. Staatliches Bauhaus a fost un eveniment de prim ordin în istoria arhitecturii şi artei moderne, constituindu-se intr-un adevărat fenomen. Este de menţionat că şcoala Bauhaus urmărea două tendinţe importante: de promovare a unei arhitecturi integrate cultural, unde construcţiile ar fi „opere de artă totale”, cuprinzând toate expresiile vizuale: arhitectura, pictura, sculptura, grafica, vitralii, scenografie etc. şi de a folosi metode pedagogice experimentale, în care practica meşteşugărească, în colectiv, va ocupa un loc important în învăţământul artistic. Se spune că în ultimii doi ani de funcţionare a şcolii sub direcţia lui Walter Gropius s-au realizat tot atâtea progrese în arhitectură, cât şi în anteriorii douăzeci. Arhitectul era format în această şcoală nu ca un creator individual, ci ca fiind un coordonator, capabil să utilizeze în mod creator rezultatele cercetării ştiinţifice. O realizare majoră a fenomenului Bauhaus poate fi considerat designul modern. Clădirea şcolii de la Dessau a fost proiectată de Gropius, unde cele trei arii erau repartizate pe funcţiuni: şcoala propriuzisă, atelierele şi dormitoarele — conform principiului segregării funcţionale. La Uzinele Fagus, la Alfred, construite în perioada anilor 1911—1914 împreună cu Adolf Meyer, intră în scenă invenţia lui Gropius: peretele-cortina, complet vitrat, inclusiv colţurile clădirii. Iar Mies van der Rohe a fost preocupat de crearea unui spaţiu fluid, articulat, prezent în construcţiile sale cu regim mic de înălţime, care apoi a devenit un concept fundamental al arhitecturii moderne. Clădirile Bauhaus din Weimar şi Dessau (în 1996) au fost înscrise pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Pe parcursul scurtei sale existenţe (14 ani), şcoala Bauhaus a fost supusă unei continui „goane” pentru flexibilitate, schimbare, delimitare, definire, actualizare, redelimitare, redefinire etc. În ciuda acestor avataruri, ceea ce rămâne remarcabil la stilul Bahaus sunt: extrema sa unitate şi puternica individualizare artistică. Odată cu emigrarea lui Walter Gropius în SUA, după interzicerea naziştilor în 1933, această mişcare artistică devine cunoscută ca „Stilul The New Bauhaus”, ca mai apoi acesta să devină un factor educativ, inspirat şi stimulativ pentru multe alte generaţii de arhitecţi şi artişti plastici, care au propagat sau încă propagă esenţa stilului Bauhaus până în prezent |
|||||
Cuvinte-cheie Bauhaus, mişcare artistică, arhitectură modernă, flexibilitate, segregare funcţională, individualizare artistică |
|||||
|