Semnificaţia noţiunii de incompatibilitate constă în interdicţia prevăzută de lege de a cumula două funcţii, în vederea asigurării independenţei de acţiune a persoanei ce ocupă o funcţie publică sau de demnitate publică, în vederea garantării exercitării cu imparțialitate și profesionalism a funcțiilor respective. Dispoziţii generale privind incompatibilităţile pentru funcţiile de demnitate publică sunt reglementate prin art. 70 alin.(1), art.81 alin.(1), art. 99 alin.(1), art. 116 alin.(7) din Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994, prin care s-a stabilit că calitatea de Preşe dinte al Republicii Moldova, de deputat, membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice [1]. Legea nr. 133/17.06.2016 la art. 16 stabilește că subiectul declarării se află într-o stare de incompatibilitate în cazul în care pe lângă funcţia publică sau de demnitate publică deține/exercită simultan o altă funcţie, calitate sau activitate, fapt care este interzis prin Constituţia Republicii Moldova şi/sau prin alte acte legislative. Prevederi similare se regăsesc și în Legea nr. 199/16.07.2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică care prevede: că demnitarul nu este în drept să desfăşoare orice altă activitate remunerată, cu excepţia activităţilor didactice şi ştiinţifice. Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române ,,funcția” este o activitate administrativă pe care o prestează cineva în mod regulat și organizat într-o instituție, în schimbul unui salariu – serviciu, slujbă, post [8, p.404]. În acest sens, definiția presupune două aspecte: cel al activității prestate și cel al retribuției primite. Conform Ordinul Ministrului muncii, funcţia – reprezintă activitatea desfăşurată de o persoană într-o ierarhie funcţională de conducere sau execuţie [3]. Astfel, categoria de funcție poate cuprinde legislatori, membri ai executivului, alţi înalţi demnitari şi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori din unităţi, specialişti în diverse domenii de activitate, tehnicieni şi alţi specialişti cu nivel mediu de calificare și funcţionari administrativi. Problema ce ne interesează vizează dacă persoanelor ce dețin funcții de demnitate publică pot exercita concomitent și funcții de conducere în cadrul instituțiilor publice de învățământ superior. În clasificatorul ocupaţiilor din Republica Moldova, aceste funcții se atribuie la grupa majoră cu nr.1, iar Ministerul Educației le atribuie personalului de conducere [3]. Rectorul, prorectorul, decanii și prodecanii sunt atribuiți grupei de bază – ,,Directorii generali, directori executivi şi asimilaţii acestora” – ce formulează şi revizuiesc politicile şi planifică, coordonează şi evaluează activităţile generale ale întreprinderilor sau organizaţiilor (cu excepţia organizaţiilor specializate şi autorităților publice centrale), cu sprijinul altor manageri (directori), de obicei în cadrul liniilor (directoare) stabilite de către consiliul de administraţie sau organismele de conducere, în faţa cărora sunt responsabili pentru operaţiunile întreprinse şi rezultatele aferente acestora. Respectiv, șefii de catedră/departament sunt funcții desfășurate în ierarhia funcțională de conducere care planifică, conduc, coordonează şi evaluează aspectele educaţionale şi administrative ale serviciilor de educaţie în cadrul, facultăţilor, departamentelor și catedrelor din universităţi şi alte instituţii educaţionale. Astfel deducem că personalul enumerat supra, exercită o funcție. Întrebarea este dacă funcţiile respective sunt remunerate sau nu? Ori legislația statului nostru stabilește expres că se află în stare de incompatibilitate persoanele ce dețin funcții de demnitate publică și exercită și alte funcții sau activităţi remunerate, se deduce că în cazul în care funcțiile sau activităţile sunt neremunerate nu există situația de incompatibilitate. Această situaţie este confirmată şi de jurisprudența din domeniul incompatibilităților. Prin decizia Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție din 28 decembrie 2016 în dosarul nr. 3ra-1476/16 V. Hotineanu împotriva Comisiei Naționale de Integritate a Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ și repararea prejudiciului moral, Curtea a constatat că nu există situație de incompatibilitate în exercitarea funcţiei de deputat, ce reprezintă o funcție de demnitate publică și o altă funcție pe motiv că cea de a doua funcție nu a fost remunerată [9]. Astfel Regulamentul – cadru privind modul de alegere a rectorului instituţiei de învăţământ superior din Republica Moldova prevede că contractul individual de muncă este încheiat de către fondator cu rectorul ales al instituţiei de învăţământ superior cu o durată de 5 ani, care include şi prevederi ce ţin de salarizare. Acestea se stabilesc de către fondator la propunerea senatului [5]. Conform art. 135 alin. (2) din Codul Muncii, formele şi condiţiile de salarizare, precum şi mărimea salariilor în unităţile cu autonomie financiară, se stabilesc prin negocieri colective sau, după caz, individuale între angajator şi salariaţi sau reprezentanţii acestora, în funcţie de posibilităţile financiare ale angajatorilor, şi se fixează în contractele colective şi în cele individuale de muncă. Cu referire la modalitatea de elaborare şi aprobare a schemelor de încadrare a personalului instituțiilor bugetare, aceasta este prevăzută de către Ministerul Finanțelor [6], care a stabilit prevederi concrete la acest capitol. Schema de încadrare se elaborează pentru un an financiar (bugetar) şi se aprobă cel târziu până la data de 31 decembrie a anului anterior celui pentru care se aprobă schema (cu excepţia instituţiilor de învăţământ). Instituţiile de învăţământ elaborează şi aprobă schema de încadrare şi la începutul anului de învăţământ, dar nu mai târziu de data de 30 septembrie a anului în curs în două exemplare. În acest sens, finanțarea este cunoscută din timp și nu poate fi dirijată individual, la pretențiile (care pot apărea în orice timp, pe parcursul anului) angajatului. În final, legislația mai stabilește că salariul se plăteşte în monedă naţională, iar cu acordul scris al salariatului, se permite plata salariului prin instituţiile bancare sau oficiile poştale, cu achitarea serviciilor respective din contul angajatorului și nu mai rar decât o dată pe lună pentru salariaţii remuneraţi în baza salariilor lunare ale funcţiei [4]. În acest sens, la nivel guvernamental a fost elaborată Hotărârea prin care sunt stabilite condițiile de salarizare a personalului din instituțiile de învăţământ superior de stat cu autonomie financiară, în care este prevăzută mărimea salariului rectorului, prorectorului, decanului, prodecanului și sefului de catedră/departament [7]. Salariul lunar de funcţie pentru rectorul instituţiei de învăţământ superior se aprobă prin actul administrativ al autorităţii publice fondator al instituţiei respective. Cuantumul lunar total al salariului rectorului instituţiei se limitează la mărimea încincită a salariului mediu lunar constituit în ansamblu pe unitatea condusă în perioada de la începutul anului până la luna gestionară. Salariile lunare de funcţie pentru prorectori se stabilesc în cuantum procentual faţă de salariul lunar prevăzut pentru rector, fiind calculate în funcție de activitatea pe care o prestează – didactică, științifică, curativă, de creație sau sportivă etc. Persoanelor din corpul profesoral didactic care exercită funcţia de decan sau prodecan li se stabileşte spor la salariu de, respectiv, 25 şi 15 la sută din salariul lunar de funcţie corespunzător funcţiei didactice. Persoanelor din corpul profesoral pentru conducerea catedrelor li se stabileşte un supliment de plată în mărime de 10-20 la sută din salariul lunar de funcţie corespunzător funcţiei didactice. Pornind de la cele expuse, deducem că activitatea de conducere a instituțiilor de învăţământ superior este remunerată. În acest caz, exercitarea funcției de demnitate publică este incompatibilă cu exercitarea unei activități sau funcții remunerate în cadrul instituțiilor de învăţământ superior care dispun de autonomie financiară. În concluzie, constatăm că în pofida faptului că jurisprudența decide asupra posibilității de a renunța la salariu, fiind într-un dezacord cu realităţile legislative, considerăm inacceptabil acest fapt. În primul rând, pe motiv că încheierea unui contract individual de muncă, cu semnarea fișei postului, face imposibilă conceperea funcției fără salariu. La premiza enunţată, o adăugăm şi pe a doua potrivit căreia mesajele normative din domeniul muncii nu fac posibilă renunțarea la salariu. Având în vedere analiza realizată prin studiul de faţă, considerăm necesară reglementarea comprehensivă a conceptelor de funcție şi activitate remunerată și utilizarea acelorași categorii atât în actele normative cu prevederi generale, cât și în cele cu prevederi speciale, prin care se reglementează situaţiile de incompatibilitate a funcționarului public și celui de demnitate publică.