Zonele naturale, ca regulă, includ diferite unităţi pedogeografice teritoriale, care prezintă diverse formaţiuni landşaftice. La baza acestor landşafturi stau unităţile genetice ale solurilor, care în zona de Silvostepă sunt prezentate de anumite tipuri şi subtipuri de cernoziom, soluri cenuşii şi multiple varietăţi intrazonale [2, 12]. Fiecare unitate taxonomică genetică de sol dispune de un anumit potenţial productiv, biologic, ecologic etc. În calitate de indicator integru al potenţialului pedoecologic se foloseşte nota de bonitare a solului.