În proza lirică, naratorul nu doar comunică un conținut narativ, ci, îndeosebi, se comunică, subordonând trăirilor, pa-siunilor, sentimentelor sale faptul narat. Evident, naratorul homodiegetic, în puterea statutului său, are posibilități mai mari de a-și exprima interioritatea afectivă, aplecându-se asupra propriului eu, asupra propriilor reprezentări lăuntrice. În opoziție cu acesta, naratorul heterodiegetic, fiind impersonal și anonim, e lipsit de viață interioară; totuși, prin inter-mediul câtorva strategii eficiente, el simulează impresii, trăiri, emoții, configurându-și astfel o identitate mai mult sau mai puțin lirică. Enunțătorul heterodiegetic din proza lirică încalcă adeseori legitățile sintactice firești unei limbi, aplicându-le după bunul plac, instituind astfel un regim specific de spunere. Devierile de la sintaxa normativă operate de narator se înscriu, în principal, canoanelor sintaxei poetetice. Subordonată regimului narativ instituit de narator, aceasta permite propulsarea în narațiune a unui flux continuu de lirism și-i scoate în relief identitatea lirică. Faptul e posibil datorită utilizării diverselor figuri sintactice, cele mai frecvente fiind cele de repetiție.

In the lyrical prose, the narrator not only communicates a narrative content, but, above all, conveys the narrated fact by subordinating it to their feelings, passions, sentiments. Obviously, the homodiegetic narrator has great possibilities to express their affective interiority, leaning on their own self, on their own inner representations. In opposition to this, the heterodiegetic narrator, being impersonal and anonymous, doesn't have the inner life, however, through some effective strategies, they simulate impressions, feelings, emotions, setting up a more or less lyrical identity. The heterodiegetic enunciator of the lyrical prose often breaks the natural syntactic laws of the language, applying them as they want, and introducing a specific regime of expression. The deviations from the normative syntax operated by the narrator are mainly related to the canons of poetic syntax. Being subordinated to the narrative regime, which is established by the narrator, it allows the propulsion in the narration of a continuous flow of lyricism and highlights its lyrical identity. This is possible due to the use of various syntactic figures, the most common being the repetitive ones.