Scriem ştire/interviu/reportaj sau istorie/poveste?
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
1266 53
Ultima descărcare din IBN:
2024-03-15 11:16
SM ISO690:2012
PARFENTIEV, Boris. Scriem ştire/interviu/reportaj sau istorie/poveste? In: Creativitatea în jurnalism, 12 februarie 2020, Chişinău. Chişinău: CEP USM, 2020, Vol.3, pp. 45-52. ISBN 978-9975-152-31-0 C 85.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Creativitatea în jurnalism
Vol.3, 2020
Conferința "Creativitatea în jurnalism"
Chişinău, Moldova, 12 februarie 2020

Scriem ştire/interviu/reportaj sau istorie/poveste?


Pag. 45-52

Parfentiev Boris
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
Disponibil în IBN: 2 ianuarie 2021


Rezumat

Actualmente instituţiile media în general şi jurnalismul în particular trec printr-o criză la nivel global, cauzată de schimbările radicale în tehnologiile procesului de producție media. Pe fundalul acestor transformări dramatice, în ultimul timp în scrisul jurnalistic tot mai des apare întrebarea – mai rămân în vigoare genurile publicistice? Sau scriem o istorie, o poveste despre un eveniment, un fapt, o persoană? Se inoculează ideea, că la masa de scris nu ne gândim la genul publicistic, ci la faptul ca istoria/povestea noastră să aibă un început enigmatic, un conţinut captivant, atractiv, să fie emotivă, să fie în contextul intereselor curente ale cititorului, ascultătorului, telespectatorului. Utilizarea noţiunii de poveste să nu uimească, deoarece şi în DEX a doua explicaţie a vocabulei este următoarea: „Istoria sau relatarea faptelor, a peripeţiilor, a vieţii cuiva... Întâmplare, fapt, problemă (care atrage atenţia, care merită atenţie)”.Adepţii scrierii unei istorii/poveşti susţin că cel mai important în procesul de creaţie jurnalistică este ca să identifici publicul ţintă şi să expui clar şi convingător scopul evenimentului. Actualmente jurnalismul online este interesat de o îmbinare a genurilor – în primul rând, pentru a menţine atenţia consumatorului de media care este plictisit de lecturarea textelor uniforme şi de vizionarea secvenţelor video realizate în majoritate într-un singur gen, cel al ştirii. Se insistă, şi nu lipsit de logică, că genurile sintetice, spre exemplu, interviurile îmbinate/acordate cu elemente din genul relatării/dării de seamă, a comentariului sau un eseu asortat cu elemente de recenzie sunt fireşti şi binevenite pentru jurnalismul online. Şi se face concluzia că viitorul genurilor jurnalistice se regăseşte în fuziunea şi armonizarea întregii game de genuri. Competenţa autorului în jurnalismul online rezidă nu numai în capacitatea de a efectua o muncă de autor, care adună scrierea textelor, realizarea imajinilor video, a fotografiilor, ci şi în îndemânarea de a asambla cu pricepere toate elementele de diferite genuri, care şi formează acea istorie/poveste, mai numită şi storytelling (povestire) – gen care poate avea cele mai frumoase perspective. Orice mesaj jurnalistic în cele din urmă este un story, o poveste, o istorie. Întrucât într-un spaţiu multimedia autorul nu este limitat nici de forma istoriei/povestirii, utilizând textul, vocea, sunetul, imaginile video, foto, nici de formatul expunerii contentului spre deosebire de versiunea tipărită, în care aspectul şi dimensiunea publicaţiei impun restricţii, nici de aspecte tehnologice – putem folosi practica reconstruirii documentare a evenimentelor, vizualizării întregului complex de date, informaţii la temă (spre exemplu, informaţii din Wikipedia, imagini din You Tube, acte oficiale din surse guvernamentale şi chiar fluxuri de informaţii în timp real din Twitter), deaceea crearea unei astfel de istorii/poveşti devine o sarcină/misiune creativă la un nou nivel tehnologic de jurnalism convergent. Schimbările tehnologice din ultimele decenii aduce transformări uluitoare în jurnalism la toate etapele – producţie, distribuţie, utilizare a produsului mediatic. Asistăm la apariţia noilor instrumente şi practici, trăim un fenomen care dezvăluie simultan un evantai de noi modalităţi de creare a mesajelor informaţionale şi la geneza unei noi definiţii a loculul jurnalistului profesionist într-un nou sistem media. Şi totuşi, cum rămâne cu genurile publicistice? Un adevăr axiomatic – sarcina, misiunea principală a jurnalismului este de a furniza informaţii. Cu toate acestea, tot mai des în literatira de specialitate depistăm diferite opinii despre cum este mai bine de a redacta şi a transmite informaţia. Unii experți consideră, că informațiile ar trebui să fie scrise în conformitate cu un anumit gen, în timp ce alții susțin, că informațiile nu ar trebui să fie incluse într-un astfel de „cadru” de gen. Unii chiar cred, că în prezent nu este nevoie de genuri în jurnalism. Ei explică acest lucru prin faptul că acum există un exces de informații şi necesitatea pentru ea crește în permanenţă. Adică, în prezent, chestiunea principală nu este cum să formulăm, să redactăm informația, ci cum s-o transmitem prompt, operativ şi să fim printre primii furnizori. Cu toate acestea, în jurnalism, conceptul de „gen” ocupă un loc special şi există mai multe cercetări cu privire la tipurile și metodele de utilizare a întregii game de genuri. Pentru a înțelege esența și semnificația conceptului de gen, este necesar să se ia în considerare bazele teoretice de domeniu. Teoria jurnalismului, precum şi teoriile altor domenii ştiinţifice, clasifică materialele, produsele sale. Şi varietatea de materiale jurnalistice necesită divizarea şi clasificarea lor pe genuri. Şi dacă astăzi pot fi întâlnite afirmaţii că, atunci când se redactează un material jurnalistic, nu este necesar/obligatoriu să ne amintim de genuri, probabil aceasta se întâmplă deaceea că jurnaliştilor le este greu să distingă clar specificul fiecărui gen. Şi totuşi, sunt necesare genurile jurnalistice sau vor rămâne acum doar în teoria jurnalisticii? Vom porni de la faptul că toate genurile sunt diverse și chiar foarte diferite unele de altele. Vom constata că în procesul de redactare a materialului, cunoaşterea genurilor creează anumite facilități pentru jurnalist. Ca şi în alt orice domeniu, dacă o persoană și-a stabilit clar un obiectiv, în acest caz îi va fi mai uşor să-şi atingă scopul propus. Același lucru este valabil și în jurnalism, în pregătirea materialului, dacă este specificat genul, obiectivul, jurnalistul se va manifesta mai oportun şi va fi mai lesne de obţinut rezultatul scontat. Genul determină direcția activităţii jurnalistului. Jurnalistul alege un gen sau altul în funcție de obiectivul său, deoarece același eveniment poate fi oglindit în diferite moduri . Genul selectat corect îl va ajuta să atingă obiectivul mai rapid și mai adecvat. Astfel, pentru a oglindi un eveniment în plină desfăşurare, se foloseşte în principal genul reportajului. În acest mod se poate aduce evenimentul în fața publicului în timp real, momentan, prezent. Fiecare gen are propriul obiectiv şi sferă de aplicare. Natura reportajului, a ştirii, a interviului, a relatării rezidă în furnizarea rapidă a informațiilor către public. În cazul când se doreşte intrarea în esența evenimentelor, - un jurnalist evaluează și comentează o situație sau un fenomen, apoi propune soluția problemei. Această analiză este inclusă în sarcina comentariului, cronicii, recenziei, editorialului. Iar aşa genuri ca eseul, schiţa, foiletonul servesc la oglindirea și analiza proceselor din societate folosind mijloacele artistice. Genurile pot fi numite „regulatori” de formă şi de conţinut. Într-o ediţie de ziar sau program audiovizual, lecturarea, audierea sau vizionarea în exclusivitate doar a ştirilor sau a interviurilor, a reportajelor, a dărilor de seamă poate plictisi cititorul, ascultătorul, spectatorul. Utilizarea reuşită a genurilor jurnalistice oferă posibilitatea de a varia formele producţiei media. Deci, o concluzie preliminară ar fi că nu trebuie dată uitării importanța genurilor în asigurarea diversității de formă şi de conţinut în producerea mediatică. Fiecare jurnalist ar trebui să cunoască bine specificul genurilor, deoarece ele există pentru a se aplica într-o situație specifică, pentru realizarea unor scopuri anumite. Nu există standarde unice şi exacte pentru materialele jurnalistice. Deaceea jurnaliștii, în special începătorii, trebuie să ştie care sunt genurile jurnalistice, care sunt caracteristicile lor. Precum un muzicant profesionist trebuie să învețe mai întâi gama de note, şi un jurnalist, înainte de a pleca în „zborul liber”, trebuie să învețe să lucreze în orice gen. Astăzi universalizarea profesiei de jurnalist se bazează pe convergența proceselor informaționale. Posedând diverse forme de lucru cu informația (pentru ediţiile print, cele audiovizuale şi online), un jurnalist mai lesne găseşte forma şi conţinutul util pentru auditoriul său. Rămânând o profesie creatoare, jurnalismul necesită nu numai flexibilitate și originalitate a gândirii, dar şi abilități instrumentale avansate. Printre calitățile care trebuie dezvoltate la un jurnalist, astăzi primordială este capacitatea de a gândi multimedia. Deși un indiciu al măiestriei profesionale a unui jurnalist a fost întotdeauna capacitatea de a scrie pe diferite subiecte și în diferite genuri, capabilităţile tehnologice devin în prezent competenţe-cheie. Evoluţia dinamică a mass-mediei semnifică inevitabil noi provocări pentru dezvoltarea intelectuală şi creativă a angajaţilor. Însăşi procesele de integrare a mass-mediei într-o singură structură, numită multimedia, necesită posedarea şi cunoaşterea de noi tehnologii informaţionale. Jurnaliștii universali, în opinia majorităţii specialiştilor de domeniu, sunt o cerință a timpului. Progresul societății informaționale, tehnologiile moderne, apariția edițiilor convergente și, în sfârşit, gândirea „tip clip” a publicului de astăzi, a cauzat apariția unui fel de „jurnalist – meşter în toate specialităţile” de domeniul jurnalismului. Și nu putem spune cu siguranță dacă este bine sau rău acest fenomen. Dacă avem în vedere dezavantajele unui jurnalist universal, cea mai evidentă problemă este superficialitatea în prezentarea evenimentelor. Jurnalistul prezintă doar “suprafaţa” celor întâmplate, textele sale nu au profunzime, analiticitate, adică, calitatea materialului suferă. Pe de altă parte, publicul modern de astăzi nu solicită o analiză aprofundată. Un text de mici dimensiui, expus laconic şi câteva imagini însoțitoare satisfac pe deplin cererea publicului. În acest caz jurnalistul universal este binevenit pentru redacție deoarece, deplasându-se la locul evenimentului, el revine nu numai cu textul reportajului, ci şi cu fotografii, cu secvenţe audio şi video. Tendințele actuale în jurnalism sugerează că universalii sunt jurnaliștii viitorului. Astăzi un jurnalist care nu cunoaşte procesele de elaborare a textelor la calculator, de căutare a informaţiei pe Internet, de procesarea grafică digitală, de editare neliniară și de alte tipuri de activități în diferite departamente ale redacției, nu are sorţi de izbândă. Între timp, noua paradigmă a educației jurnalistice relevă nevoia specialiștilor universali şi, în consecință, a cunoașterii universale. Potrivit președintelui Facultății de Jurnalism al Universității de Stat din Moscova, Yasen N. Zasursky, este important „să educăm tinerilor jurnaliști gustul şi capacitatea de a lucra atât în media tradițională, cât și în mediul online” [1, p. 16].Şi încă un alineat din acelaşi autor: „Calitatea și nivelul muncii jurnaliștilor devin o problemă globală. Un astfel de specialist ar trebui să posede cunoștințele profesionale și abilitățile instrumentale necesare în media, abilitățile și competențele care îi permit să pregătească simultan materiale pentru transmitere prin diverse canale de informații - prin periodice, televiziune, radio, internet și media mobilă ”[2, p. 6]. Pornind de la cele expuse mai sus, e cazul să amintim şi ceea ce menţiona în cadrul ediţiei precedente (2019) a Conferinţei ştiinţifice “Creativitatea în jurnalism” decanul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării USM, profesor universitar Georgeta Stepanov: “Actualul concept formativ al programului de studii la specialitatea Jurnalism şi procese mediatice , ciclul I, Licenţă, presupune pregătirea jurnaliştilor universali (pentru presa tipărită, radio şi televiziune, agenţii de ştiri şi instituţii media online – profesionişti de înaltă calificare, în corespundere cu standardele internaţionale ale jurnalismului de calitate…” [3, p.3]. Noţiunea de jurnalist universal poate fi descifrată ca o persoană care ar putea combina în activitatea sa diferite cicluri de producție: de la căutarea informațiilor până la tastarea textului şi distribuirea acestuia. În era tehnologiei digitale, se pune sarcina de a introduce în profesie noi realități comunicative și noi metode de comunicare. Astăzi, un jurnalist universal este conceput ca un jurnalist capabil să pregătească materiale pentru diverse mass-media, după principiul – “unul le face pe toate”. În contextul „digitalizării”, spațiul de informare și comunicare s-a schimbat dramatic, granițele dintre genuri și tipuri de suport au fost şterse. Jurnalismul multimedia sau convergent, semnifică „prezentarea unui pachet de știri pe un site, folosind două sau mai multe formate media, cum ar fi (dar fără a se limita la) cuvântul vorbit și tipărit, muzica, imaginea video, sunetul audio, fotografia, animația grafică, precum și elemente interactive. Toate aceste componente şi formează o nouă produţie media, numită hipertext” [4, p. 47].Noile realităţi tehnologice – digitale, dictează necesitatea de a schimba sistemul tradițional de gândire, caracteristic jurnaliştilor de pe diferite platforme de activitate mediatică anterioare, clar delimitate - presa, televiziunea, radioul. Un jurnalist care lucrează într-o redacție modernă este adesea confruntat cu nevoia nu numai de a scrie un text, ci şi de a-l citi, de a face fotografii sau videoclipuri şi de a fi capabil să posteze conținutul său divers pe site-ul media. În conjunctura convergenței media, genurile jurnalistice suferă modificări. Acest lucru se aplică, desigur, şi cu referinţă la genurile informative. Astăzi, tot mai multe texte sunt completate nu numai cu fotografii, dar şi cu fişiere audio și video. Specialiştii de domeniu ne atenţionează: activând pe Internet, trebuie să ţinem cont de unul dintre esenţialele principii ale jurnalismului convergent - multimedia nu este un scop în sine! Elementele multimedia nu trebuie să se repete reciproc în conținut, ci să se completeze. Va avea de câștigat subiectul oglindit dacă îi vom adăuga poze, secvenţe audio, video? Se va completa cu noi informaţii? Dacă răspunsul la aceste întrebări este negativ, este mai bine să se renunțe la fluxurile multimedia. Dacă răspunsurile sunt pozitive, atunci se poate suplimenta textul cu elemente multimedia. De regulă, acestea sunt videoclipuri mici (până la două minute), realizate cu aparatul de fotografiat sau chiar cu un telefon mobil, reprezentând eroii ştirii sau locul desfăşurării acţiunii, secvenţe audio ş.a. [5, p. 23]. Diferența dintre echipamentul tehnologic al mass-mediei de acum câteva zeci de ani și ceea ce vedem astăzi este foarte mare. În anii optzeci, secolul trecut, spre exemplu, în televiziune tehnologia de înre gistrare, editare şi diseminare a informațiilor şi a imaginilor era foarte costisitoare. Prezența sa în sortimentul jurnalistului indica o poziție specială, distinctă a autorului angajat. Actualmente, în redacția modernă, toate instrumentele unui jurnalist nu diferă de aceleaşi servicii şi gadgeturi care sunt în posesia oricărui proprietar al iPhone-ului. Serviciile sunt gratuite sau costă atât de puțin, încât aproape oricine îşi poate permite să le utilizeze. Suntem martorii unor schimbări cardinale a structurii redacţiilor tradiţionale. Aceste schimbări au fost cauzate, în primul rând, de tehnologiile noi, digitale, care devin disponibile jurnalistului, făcându-l independent de utilajul sofisticat şi costisitor care putea fi procurat doar de corporaţiile de presă. La sfârşitul secolului XX, pentru îndeplinirea funcţiilor sale, jurnalistul depindea în mare măsură de capacităţile tehnice ale locului de muncă (în special în audiovizual), de sistemul de diseminare a produsului mediatic. În situaţia de azi sporeşte autonomia jurnalistului, care în aprovizionarea cu instrumentele necesare nu mai depinde de instituţiile angajatoare, așa cum a fost în deceniile precedente, tehnologiile digitale oferindu-i mai multe oportunități de a crea lucrări care satisfac necesităţile publicului. Jurnalistul rețelelor online din viitorul apropiat, așa cum arată experiența agențiilor de știri și ale celor mai de succes medii online, nu este doar un profesionist cu mai multe abilităţi din diferite profesii jurnalistice. În primul rând, el este propriul său redactor; este capabil să analizeze rapid și eficient agenda în ansamblu, într-un timp minim petrecut pentru navigarea în contextul informațiilor și este capabil să determine independent cel mai reuşit mod de creare și diseminare a informațiilor, să adapteze forma și modul de prezentare la diverse suporturi de comunicare. El mai are şi competența de a-și urmări propria eficacitate prin mecanismele interactivităţii. În concluzie vom afirma următoarele: Fără îndoială, progresul tehnologic aduce schimbări radicale în procesul mediatic. Însă elementul creativ rămâne primordial şi decisiv în munca jurnalistului. Abilităţile umane din spaţiul media, contrar tuturor realizărilor ştiinţei moderne, nu pot fi înlocuite de un program de calculator. Un adevărat creator în jurnalism va trebui să cunoască întreaga varietate de genuri pentru a crea istoria/povestea pentru publicul său.