O nouă etapă în istoria ideilor politice este realizată la începutul secolului al XIV-lea. Marsilio da Padova edifică o concepție despre dreptatea umană, eliberată de preceptele divine. Gănditorul din Padova combate pretențiile papei la plenitudo potestatis asupra lumii creștine. Contribuția este una revoluționară. Viziunea lui Padova este mai mult decât o simplă doctrină a consimțămăntului popular. Poporul este prezentat de către gânditor ca izvor al legitimității guvernării regale, formulează principiul inedit al supunerii guvernării față de justiția laică, iar monarhul, cât de virtuos nu ar fi, nu poate să se lipsească de susținerea cetățenilor și să încalce legea pe care o dau ei. Padova apare ca primul promotor în istoria medievală a ideii provinienței statului prin contractual social, este cel care vidențiază ca esențială împărțirea puterilor în stat între puterea legislativă, executivă și judecătorească, precum și rolul indispensabil al societății civile în alegerea conducătorilor. Societatea politică este prezentată aici ca o ordine laicizată, întemeiată pe relația dintre popor și guvernanții săi, iar referirea la divin dispare. Marsilio of Padova, born in 1280, was a professor at the University of Paris. He was one of the most important intellectuals that tried to rediscover Aristotle’s philosophical and political works. His most important writing was Defensor pacis, a very good example of lay thinking during the century. Marsilio asserted that the state was a natural institution based on Peace and Law and, therefore, he partially separated the politics from the religion. Although he wrote in the century, his ideas announced the modern paradigm of the state.