Cumulul de crize în care dă secolul al XIX-lea cauza principală ale cărora e așa numita moarte a lui Dumnezeu, „Gott ist tot”, formulată și interpretată de Nietzsche ca desacralizare, adică pierdere a bazei moral-spirituale absolute, cere revizuirea profundă a sistemului de valori, o re-inventare a Sufletului/Sinelui. Raționalismul eșuează prin închiderea cunoașterii în limitele experimentului, privând subiectul cunoscător de imperativul transcenderii finitului. Pentru a depăși impasul cunoașterii, noua poezie recurge la mit, la inepuizabila lui capacitate de fluidizare a granițelor dintre viață și moarte, trecut și viitor, finit și infinit, de re-facere a bazelor moral-spirituale, metafizice, și la arsenalul tehnic, cu simbolului reviviscent în centru, adaptat condiției reparării discontinuităților din narațiunile despre creație și devenire. Prin simbolul cu toate substraturile resuscitate Cartea/Pagina devine o suprapunere de lucrări, o suită fractală de care cititorul modern, inițiatul, ia cunoștință printr-un sistem complex de oglinzi-licăriri. Textul e mai mult conversație interpretativă decât discurs monologal. Savantul simbolist recurge la orice tip de informație, din toate domeniile adiacente poeticii explorării, pentru a aborda Necunoscutul, care-i parvine prin (nou-conceptualizatul) Inconștient, grație Intuiției, sau care se revelează prin vise și stări de surexcitare cu stupefiant a Corpului, implicat, în circumstanțele date, ca instrumentul nodal al cunoașterii. În textele trecutului există tot felul de soluții pentru dificultățile literaturii contemporane, iar o analiză actualizată a crizei versului din sec. al XIX-lea ar contribui mult la elucidarea problemei de azi a reprezentării studiilor literare.

Multiple crises of the XIXth century, whose central cause was the so-called God’s “death”, “Gott ist tot”, formulated and interpreted by Nietzsche as being the expression of desacralisation or the loss of core moral-spiritual values, demand a renew inventory of the value system and the Spirit/Self. Rationalism failed while limiting the scope of knowledge to experiment and took away from the subject of knowledge the imperative of transcending the bounded human experience. With a view to overcome the deadlock of knowledge experience, the new poetry incorporates the myth and its limitless capacity to blur the boundaries between death and life, past and future, finite and infinite experience, and to rebuild the moral-spiritual and metaphysic value foundation. Having the revived symbol at its core, it also makes use of new technical tools, adapted to the condition of bridging together discontinuities between the creation and becoming narratives. By the means of symbol with all its ontological dimensions reactivated, the Book/Page becomes an overlapping set of works, a fractal structure, which the modern knowledgeable reader takes note of through a complex system of mirrors-flickers. The text becomes an interpretive conversation rather than remaining a monological discourse. The symbolist scholar makes use of any type of information, from a myriad domains pertaining to exploratory poetry, in order to approach the Unknown, which becomes knowledgeable through (the new conceptualised) Unconscious, thanks to Intuition, or which becomes revelated by the means of dreams and resurrection, with the help of drugs, of the Body, involved, in these circumstances, as a nodal instrument of knowledge discovery. The literature of the past offers various solutions to the problems of modern literature. A renewed analysis of the XIXth century crisis of the verse can significantly contribute to the resolution of today’s problem of literary studies representation.