În era bizantină, autoritățile ecleziastice din acea perioadă, au hotărât situația artei sacre, în urma unor decizii din cadrul Sinoadelor Ecumenice, rezultând din asta, ulterior, în perioada postbizantină, o serie de erminii. Sinodul al VII-lea Ecumenic, de la Niceea, 787 și a avut ca scop corectarea ereziei iconoclaste. Aceste erminii aveau ca scop ghidarea și menținerea unui control și a unei forme de unitate canonico-artistico-eclezială, pe tot cuprinsul teritoriului creștin. Icoana trebuie să înglobeze, atât partea spiritual-dogmatică și cultico-simbolică, cât și partea artistico-plastică și stilistico-tehnică. Din punct de vedere etimologic, cuvântul erminie înseamnă: tâlcuire, explicare, comentariu, interpretare. Dacă privim per ansamblu multiplele valențe pe care le are erminia, acestea se ramifică în plan spiritual, dar și în plan artistic. Prima Erminie a fost realizată de Dionisie de Fourna în jurul anilor 1729-1732. Aceasta e organizată pe șase secțiuni: Prima secțiune conținea instrucțiuni tehnice, rețete pentru prepararea pigmenților și noțiuni ce țin de proporțiile corpului uman. În a doua secțiune se vorbește despre modul de zugrăvire a scenelor Veterotestamentare. În a treia și a patra sunt explicate principalele evenimente Noutestamentare, începând cu Psalmii, Sfânta Liturghie și finalizând cu teme eshatologice. A cincea secțiune este dedicată modului de zugrăvire a diferitelor Praznice Împărătești, zile de sărbătoare ale Maicii Domnului, un imn dedicat ei, dar și sfinților, apostolilor, episcopilor, mucenicilor, evangheliștilor. Tot aici se mai găsesc și cele Șapte Sinoade Ecumenice. A șasea secțiune conține diferite sfaturi, printre care: cum trebuie trăită viața monahală și se indică spațiul potrivit pentru alocarea programelor iconografice în biserică. În anul 1828 au fost executate unele lucrări de pictură în Capela greacă din Munchen, de către Euthymios Dimitri. Cu ocazia aceasta, i-a fost semnalată pentru prima dată existența unui manuscris în care se detalia modul de realizare a picturii bizantine. Aflarea acestui abecedar al icoanei a suscitat un interes din partea erudiților germani, care l-au studiat laolaltă cu alte fragmente. Arheologului Adolphe Napoleon Didron face rost de un manuscris, în care erau detaliate tainele zugrăvirii icoanelor, pe care îl copiază. Copia este tradusă și publicată în anul 1845 în Franța. Acest fapt este semnalat în Originalveröffentlichung in: Mitteilungen zur spätantiken Archäologie und byzantinischen Kunstgeschichte. Și în Rusia, ne spune Gerol'd I. Vzdornov în cartea sa: The History of the Discovery and Study of Russian Medieval Painting, a existat un interes deosebit pentru aceste manuscrise- Erminii, iar acesta a fost manifestat de către Arhimandritul Porfirie Uspensky. Athanasios Papadopoulos-Kerameus, un erudit grec, a putut concepe un compendiu în care a sintetizat principalele versiuni ale Erminiilor și le-a publicat în anii 1900 și 1909. Acum mai bine de 200 de ani, în 1805, s-au pus bazele unei noi tradiții, cu ajutorul Arhimandritului Macarie de la Mănăstirea Căldărușani, care a tradus manuscrisul Erminiei lui Dionisie de Fourna, cum însăși Erminia picturii bizantine relatează. Ca o concluzie, putem afirma că Erminia este un abecedar complet și omogen al picturii bisericești. Aceasta a fost creată în perioada post-bizantină cu materiale, informații și tradiții transmise, atât prin viu grai, dar și în manuscrise adunate încă din sec. XIII, din necesitatea de a ușura munca zugravilor și de a menține o uniformitate artistică și canonică. Importanța ei face necesară cunoașterea aspectelor care au dus la apariția acestei cărți de căpătâi a picturii bisericești, care constituie o expresie ce validează aspectul canonic al artei ecleziale.