Încă din Grecia Antică, tehnicile actoricești au evoluat de-a lungul întregii istorii a teatrului. Odată cu apariția teatrului regizoral la începutul secolului trecut, a început o nouă rundă în dezvoltarea lor. Acestea s-au perfecționat în funcție de perioada istorică, de tipul teatrului (teatrul dramatic, teatrul fizic, teatrul de comedie muzicală, teatrul de pantomimă etc.), de accentul estetic (teatrul realist al lui Konstantin Stanislavsky, teatrul convențional al lui Vsevolod Meyerhold, teatrul epic al lui Bertolt Brecht, teatrul cruzimii al lui Artaud, teatrul transcendental al lui Jerzy Grotowski și Peter Brook ș.a.), de modul existenței scenice a actorului (transformarea lui Konstantin Stanislavsky, actorul supra-marioneta al lui Gordon Craig, înstrăinarea personajului la Bertolt Brecht, existența extatică a actorului la Antonin Artaud, actul transpersonal al lui Jerzy Grotowski etc.). De căutarea transcendentalului în arta actoricească au fost preocupate mai multe personalități din domeniul teatral. Tehnica actoricească ca unitate a componentelor interne (psihice) și externe (fizice) a fost argumentată în sistemul teatral al lui K. Stanislavsky și a fost numită psihotehnica. Îmbogățind psihotehnica cu elemente de yoga, cum ar fi, de exemplu: concentrarea asupra obiectului (intern sau extern), perfecționarea respirației care deschide calea spre lucrul cu energiile și altele, reformatorul teatrului a făcut primul pas către transcendența ei. Dezvoltând ideile dascălului, Mihail Cehov a creat propriul său mod de a dezvolta abilitățile și tehnicile profesionale ale actorului. Tehnica a comasat în sine șase metode de repetiție a actorului: imaginația și atenția; atmosfera; sentimentele și acțiunile individuale; gestul psihologic ca prototip al gesturilor fizice cotidiene în care gesticulează sufletul actorului; întruchiparea personajului și caracterului; improvizația. Biomecanica al lui Vsevolod Meyerhold este un sistem de metode și tehnici profesionale pentru perfecționarea corpului fizic al actorului, astfel încât acesta să poată controla în mod natural și cu exactitate mecanismele mișcărilor și energiei. Ea a devenit un sistem de tehnici profesionale, care nu numai dezvoltă și îmbunătățește expresivitatea corporală a actorului, ci și un mod de autocunoaștere. Anne Bogart – regizoare americană, profesoară de teatru și autoarea tehnicii actoricești. În ea s-au îmbinat armonios teoria celor Șase Puncte de Vedere ale coregrafei Mary Overly și Metoda Suzuki a regizorului japonez Tadashi Suzuki. Tehnica postmodernă a actorului, care stimulează o nouă perspectivă asupra vieții, asupra sinelui și a lumii din jurul său, demonstrează cu siguranță orientarea sa transcendentală.